Studiu de specialitate – Rolul familiei în educaţia copilului în prezent


Autor: prof. înv. preprimar Staicu Maria
Şcoala Gimnazială Goieşti – structura Mogoșești, jud. Dolj

Orice copil are dreptul de a-şi cunoaşte ambii părinţi şi dreptul de a creşte într-un mediu familial sigur. Copilul care nu trăieşte cu ambii părinţi are însă dreptul de a-i vedea în mod regulat. Numai în cazuri excepţionale, şi atunci pentru a asigura interesul superior al copilului autorităţile pot separa copilul de părinţii săi.
Pentru majoritatea copiilor familia este cadrul protector în care se nasc, care le asigură existenţa şi afecţiunea de care au nevoie pentru a supravieţui, a creşte, a-şi dezvolta personalitatea.
Ce este, în fond, familia?
Sunt multe răspunsuri posibile, dar, în sensul Convenţiei cu privire la drepturile copilului, familia reprezintă un grup de persoane legate între ele prin rudenie, prin căsătorie, prin descendenţă sau adopţie, prin interese comune.
Se pot distinge trei tipuri de familii:
a)familia extinsă care cuprinde copiii, părinţii, bunicii, unchii, matuşile şi verii, cu alte cuvinte, pe toţi care au un strămoş comun;
b)familia nucelară sau primară, specifică epocii noastre, compusă din părinţi şi copii
c) familia mono-parentală în care copiii sunt crescuţi de un singur părinte, în cele mai multe cazuri, de către mamă.
Oricărui aparţine, familia are drepturi şi obligaţii referitoare la creşterea şi educarea copilului. Conform articolului 5 din textul Convenţiei cu privire la drepturile copilului, familia, tutorii sau alte persoane cărora le este încredinţat copilul au obligaţia să-i ofere acestuia „într-un mod care să corespundă dezvoltării capacităţii sale orientarea şi sfaturile corespunzătoare exercitării drepturilor stabilite prin Convenţie”.
Toţi copii au aceleaşi nevoi indiferent de vârstă, sex, religie, nivel socio-cultural sau particularitate de dezvoltare. Satisfacerea nevoilor se face diferenţiat în funcţie de individualitatea fiecăruia, cultura, epoca istorică, statutul economic, tradiţii şi obiceiuri. România semnatară a Convenţiei Drepturilor Copilului face eforturi pentru a satisface nevoile copilului ca şi alte state, ceea ce nu este nici simplu nici uşor. Statul preia o parte din obligaţiile tradiţionale ale familiei, contribuind la asigurarea unor condiţii minime de supravieţuire şi dezvoltare tuturor copiilor, prin acordarea de burse, alocaţii băneşti lunare, asistenţă medicală gratuită, ocrotire pentru cei aflaţi în dificultate.
Unii copii deşi nu s-au născut în familia care îi creşte, deoarece din diferite motive au fost abandonaţi, se bucură de aceleaşi drepturi, iar familia adoptivă are aceleaşi obligaţii ca şi familia naturală. (fragment)

Reclame