Studiu de specialitate – Jocul în operele lui Creangă, Arghezi şi Camil Petrescu


Autor: prof. Cheană Anca-Andreea
Colegiul ”Gheorghe Tătărescu’’ Rovinari

Jocul este o temă des întâlnită atât în literatura universală, cât şi în literatura română. Jocul reflectă o anumită tendinţă a omului spre socializare.
În proza românească, tema jocului este întâlnită în prezentarea peripeţiilor lui Nică, Ion Creangă prezentând ,,copilăria copilului universal’’ ca pe o perioadă în care poznele şi joaca sunt specifice vârstei inocente, acestea constituind deliciul cititorului. Astfel, capodopera reliefează experienţele personajului Nică, joaca acestuia provenind din inconştienţa sau naivitatea puerilă. Pretutindeni prezent în operă, jocul capătă valoarea unei categorii estetice.
Prin intermediul jocului, copilul va construi o lume deoarece descoperă măreţia creaţiei. Lumea din ,,Amintiri din copilărie’’ o reprezintă casa părintească din Humuleşti, unde ,,ne jucam noi, băieţii de-a mijoarca’’ încât ,,parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie’’. Jocurile copilăriei sunt ,,ţencuşa’’, ,,de-a mijoarca’’ şi ,,baba oarba’’, manifestări ce se înscriu în sfera dorinţei de comunicare. Interesante sunt şi jocurile care au ca rezultat vertijul, astfel ia naştere hora după care băieţii ,,umblă hăbăuca prin cele sate’’.
În domeniul poeziei se întâlneşte această temă la poetul Tudor Arghezi care afirma că jocul a stat la baza creaţiei şi că Dumnezeu a creat lumea jucându-se (,,Adam şi Eva’’). De asemenea, poetul a mărturisit că toată viaţa a avut ca ideal construirea unei fabrici de jucării, dar lipsindu-i instalaţiile, s-a jucat cu ,,ceea ce era mai ieftin şi mai gratuit în lumea civilizaţiei, adică cu materialul vagabond al cuvintelor date’’.
Jocul constituie în poezia ,,De-a v-aţi ascuns’’ o modalitate aleasă de tatăl grijuliu pentru a-şi motiva lipsa din viitorul copiilor dragi. Neputându-le mărturisi eventuala moarte, alege să prezinte acestora dispariţia sa ca pe un joc. Astfel, jocul cu moartea este privit ca un joc al destinului uman, care îşi are rădăcina în crudul destin al fiecărei fiinţe umane, fiind pornit dintr-o realitate cruntă.
Poezia devine o alegorie. Poetul încearcă să privească moartea ca pe un joc pe care toţi îl vom juca într-o zi cu toţii. Jocul arghezian se naşte tocmai din dorinţa de a ascunde un adevăr, de a-i masca trista semnificaţie. Copiii sunt prea fragili pentru a înţelege dispariţia tatălui din universul lor.
Imaginea acestui joc prinde contur prin versurile ,,Eu o să râd şi o să tac,/ O să mă culc la pământ./ O să stau fără cuvânt,/ De pildă lângă copac (…)/ Voi să nu vă mâhniţi tare/ Când mă vor lua/ Şi-mi vor face un fel de înmormântare/ În lutul afânat sau tare.’’ (fragment)

Reclame