Studiu de specialitate – Elevul în centrul educaţiei, şcolii şi familiei


Autor: prof. Marin Carmen-Gina
Școala Gimnazială Goiești – jud. Dolj

Principalii factori care ajută copilul în desăvârşirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. Pentru o bună colaborare între aceşti doi factori este nevoie de multă comunicare din partea lor. Părinţii nu au doar rol biologic şi obligaţia de a-i hrăni sau îmbrăca pe copii ci şi datoria morală de a contribui activ la educaţia acestora; această sarcină nu aparţine în exclusivitate şcolii.
Familia oferă copilului primele informaţii despre lumea ce-l înconjoară, primele norme şi reguli de conduită, dar şi climatul social şi afectiv necesar trebuinţelor şi dorinţelor sale. Acest tip de relaţie este hotărâtoare şi prin faptul că familia mediază şi condiţionează comunicarea cu celelalte componente sociale, în special cu şcoala.
Influenţele educative pe care familia le exercită asupra copiilor se pot manifesta prin modele de conduită oferite de membrii familiei, precum şi prin climatul psihosocial existent în cadrul familiei.
Este recunoscut faptul că strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult sau mai puţin conştientizate, determină în mare măsură dezvoltarea personalităţii, precum şi rezultatele şcolare ale copiilor, comportamentul lor social şi moral.
În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că stimularea intelectuală în primii ani de viaţă, încurajarea şi suportul parental continuu sunt factori determinanţi în dezvoltarea personalităţi: copilului. Şcoala şi familia sunt cei doi poli de rezistenţă ai educaţiei, care contribuie prii mijloace specifice la formarea tineretului.
Familia este prima şcoală a copilului. Ea este cea care răspunde de trebuinţele elementare ale copilului şi de protecţia acestuia, exercitând o influenţă atât de adâncă, încât urmele ei rămân, uneori, întipărite pentru toată viaţa în profilul moral-spiritual al acestuia. Familia ocupă un loc aparte în sistemul instituţional al educaţiei. Acţiunea ei pe întreaga perioadă a dezvoltării include şi toate laturile formării personalităţii. Ea reprezintă unul din mediile de socializare şi educare din cele mai complete datorită posibilităţilor ce le are de a-1 introduce pe copil în cele mai variabile situaţii şi de a acţiona asupra lui prin cele mai complexe şi fireşti mijloace.
„Pecetea pe care părinţii o lasă asupra structurii şi profilului spiritual-moral al personalităţii propriilor copii se menţine toată viaţa.” (M. Golu). Modelele de conduită oferite de părinţi – pe care copiii le preiau prin imitaţie şi învăţare – precum şi climatul socioafectiv în care se exercită influenţele educaţionale („cei şapte ani de acasă”) constituie primul model social cu o influenţă hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepţiei lor despre viaţă, a modului de comportare şi relaţionare în raport cu diferite norme şi valori sociale.
Este recunoscut faptul că strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult sau mai puţin conştientizate, determină în mare măsură dezvoltarea personalităţii, precum şi rezultatele şcolare ale copiilor, comportamentul lor socio-moral. (fragment)

Reclame