Studiu de specialitate – Abordări conceptuale în analiza evaluării şcolare


Autor: prof. înv. primar Stanu Monica
Şcoala Gimnazială Goieşti, com. Goieşti, jud. Dolj

Evaluarea şcolară este procesul prin care se delimitează, se obţin şi se furnizează informaţii utile, permiţând luarea unor decizii ulterioare (Cucoş, 2002); actul evaluării constituindu-se din succesiunea a trei momente relativ distincte: măsurarea, aprecierea rezultatelor şcolare şi adoptarea măsurilor ameliorative. Evaluarea trebuie concepută nu ca etapă supraadăugată sau suprapusă a procesului de învăţământ, ci ca act integrat activităţii pedagogice. Este o ocazie de validare a justeţei secvenţelor educative, a componentelor procesului didactic şi un mijloc de delimitare, fixare şi intervenţie asupra conţinuturilor şi obiectivelor educaţionale.
În perimetrul educaţional, evaluarea poate viza educaţia privită global în raport cu alte activităţi sociale, instituţiile de învăţământ, cadrele didactice, responsabilii educaţiei în raport cu standardele ocupaţionale şi în funcţie de exigenţele de politică educaţională, elevii în calitate de beneficiari ai sistemului de educaţie, calitatea curriculumului, calitatea  învăţământului, utilizarea timpului educaţional etc.
În evoluţia conceptului de evaluare identificăm trei categorii de definiţii (Ch. Hadji; D. Stufflebeam; C. Cucoş):
1. Definiţiile „vechi”;care puneau semnul egalităţii între evaluare şi măsurare a rezultatelor elevilor. (Evaluare = măsurare; E = M);
2. Definiţiile PPO (Pedagogiei prin obiective), care interpretau evaluarea în raport de obiectivele educaţionale (evaluare = congruenţa cu obiectivele educaţionale);
3. Definiţiile „noi” , actuale, moderne, care concep evaluarea ca apreciere, ca emitere de judecăţi de valoare despre ceea ce a învăţat şi cum a învăţat elevul, pe baza unor criterii precise, bine stabilite anterior (Evaluare=emitere de judecăţi de valoare).
Definiţiile relativ recente ale evaluării şcolare sunt foarte diverse. Ele au însă multe note comune. Din multitudinea de variante, desprindem următoarea definiţie: „A evalua înseamnă a emite judecăţi de valoare privind învăţarea de către elev, pe baza unor criterii adecvate obiectivelor fixate, în vederea luării unor decizii ” (D. Potolea, M. Manolescu, 2005, p. 4). Reţinem două concepte fundamentale care fac parte din procesul evaluativ normal şi concordant cu stadiul actual al evoluţiei evaluării şcolare:
-noţiunea de obiectiv în raport cu care trebuie să situăm rezultatele elevilor;
-noţiunea de „criterii de apreciere”, adecvate obiectivului fixat.
Definiţiile „vechi” puneau semnul egalităţii între operaţia de măsurare a rezultatelor şcolare ale elevilor şi evaluare (E = M). Definiţiile din această categorie ne conduc la ideea că a evolua este identic cu a măsura. Istoriceşte, din această perspectivă, dezvoltarea evaluării este într-o strânsă interdependenţă cu dezvoltarea măsurării. Guy Berger, citat de Ch. Hadji, distinge trei faze într-o istorie „bine jalonată” în SUA, şi anume:
a.Testarea reprezintă prima perioadă, cuprinsă între (1920-1940). În acest răstimp s-au făcut eforturi deosebite de a verifica rezultatele elevilor şi ale absolvenţilor cu ajutorul probelor obiective şi standardizate, şi anume prin teste.
b.Perioada măsurătorilor, care se extind pe durata războiului. Necesitatea de a pregăti masiv soldaţi şi muncitori a condus la punerea la punct a unui sistem foarte extins de formare, dar şi a instrumentelor care să permită aprecierea şi controlul eficacităţii acestei pregătiri.
c.În cea de-a treia perioadă intră obiectivele şi efectele politicilor educative. Este perioada evaluării, în care s-a manifestat ambiţia de a aprecia coerenţa sistemelor educative şi de a le măsura randamentul.  (fragment)

Reclame