Basmul – cea mai îndrăgită creație literară


Autor: prof. Adriana Bedelici
Grădinița cu PP ”Căsuța cu Povești” Craiova

Termenul „basm”, împrumutat din limba slavă, însemnând „născocire”, „scornire”, a fost întâlnit iniţial în Muntenia, apoi şi în celelalte provincii româneşti. În popor, basmul este cunoscut sub denumirea de poveste.
În folcloristica actuală, basmul este considerat o specie străveche, existentă în viaţa spirituală a popoarelor din zona euroasiatică, încă de la începuturile istoriei. Fără a descinde din mit, el a fost influenţat de mit, cu care a coexistat, evoluând apoi în detrimentul acestuia. Cu timpul, basmul şi-a îmbogăţit conţinutul, dobândind noi valori artistice şi asimilând, alături de elemente de cultură arhaică, aspecte legate de alte perioade istorice. Conţinutul bogat al basmului reflectă problemele majore ale existenţei umane. Aspiraţia spre dreptate şi echitate socială, năzuinţa de a supune capriciile naturii, setea de cunoaştere sunt numai câteva dintre semnificaţiile ce se deduc din basmul fantastic.
După definiţia dată de „Dicţionarul de termeni literari”, basmul este „o specie a epicii populare (de regulă, în proză) şi culte, cu răspândire mondială, în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare (feţi-frumoşi, zâne, animale năzdrăvane) aflate în luptă cu forţe nefaste ale naturii sau societăţii, simbolizate prin balauri, zmei, vrăjitoare etc., pe care ajung a le birui în cele din urmă.”
Prin plăsmuirile sale, creatorul şi-a construit un univers imaginar, în care idealurile sunt realizabile. Protagoniştii acestei lumi (Ileana-Cosânzeana, Făt-Frumos, balauri, zmei, vrăjitoare) se separă în buni şi răi. Tipuri reprezentative pentru anumite categorii etice, ei se situează, în acelaşi timp, pe un plan simbolic, întruchipând aspiraţiile colectivităţii. Cei care personifică binele, înzestraţi cu sentimente şi calităţi deosebite, au menirea de a restabili ordinea firească, de obicei, tulburată de forţele răului.
În acest scop, pleacă în lume, înving obstacole, săvârşesc fapte eroice şi izbutesc să treacă prin încercări cu ajutorul acordat de unele fiinţe sau obiecte cu puteri supranaturale. Biruitori în final, ei sunt generos răsplătiţi cu ranguri şi averi. Adversarii sunt fie oameni (mama vitregă, fraţii mai mari), fie din lumea fantastică (zmei, balauri). Caracterizaţi prin cruzime, viclenie, laşitate, ei sunt învinşi în final.
Ideea care se desprinde din definiţiile date basmului este aceea că în basm domină fantasticul, elementul supranatural, atât în cadrul în care se desfăşoară acţiunea, cât şi în prezentarea personajelor.
„Caracteristica lui – notează G. Călinescu – este că eroii nu sunt numai oameni, ci şi anume fiinţe himerice, animale… Fiinţele neomeneşti din basm au psihologia şi sociologia lor misterioasă. Ele comunică cu oamenii, dar nu sunt oameni. Când dintr-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici, n-avem de-a face cu un basm.” (fragment)

Reclame