Top 1-1 Eminescu și Ion Barbu – paralelă literară (nr. 15 /iunie 2012)


Autor: prof. Crina Salnicean
Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, Baia Mare

Am ales spre analizã comparativã douã texte literare studiate, precum: ”Luceafãrul” de M.Eminescu și “Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu.
Cele douã creații poetice prezintã atât asemãnãri , cât și deosebiri. De remarcat sunt elementele comune celor douã texte literare, și anume: încadrarea în genul epic prin narațiunea cu caracter alegoric, prin prezența personajelor-măști, prin relatare la persoana a treia, prin îmbinarea descrierii cu dialogul. Un alt element comun este tema: incompatibilitatea dintre douã lumi, aspirația spre un ideal absolut, nefericirea geniului, iubirea imposibilã. De asemenea, actanții fac parte din regnuri diferite, din lumi diametral opuse: luceafãrul – planul universal-cosmic, fațã de împãrat – planul uman-terestru; riga Crypto – regnul vegetal, iar lapona- regnul animal.
Creația barbianã a fost consideratã de criticã literarã, și pe bunã dreptate, “un Luceafãr întors”, deoarece idila dintre regele-ciupercă și lapona se realizeazã în visul fetei, acesteia îi sunt adresate trei chemări-descântec, incantații magice, tentațiile lumii terestre urmate de refuzurile fetei, iar în finalul poemelor personajul inferior își gãsește perechea, în timp ce personajului cu aspirații superioare îi este dat sã trãiascã singur și nefericit, în cãutarea iubirii sau a cunoașterii absolute.
Evidente sunt și deosebirile dintre cele douã creații poetice. În primul rând, “Luceafãrul” este o sintezã a creației eminesciene, un poem filozofic, alegoric, mitic și folcloric, în care se îmbinã cele trei genuri literare: epic, liric și dramatic, alãturi de alte specii literare, precum : idila, pastelul, elegia și meditația.
Creația barbianã este un poem de cunoaștere cu caracter alegoric, încadrat în categoria baladei, a cântecului de nuntã. Dacã în “Luceafãrul” eminescian, poetul alege formula inițialã a basmului plasând acțiunea și personajele într-o lume feericã “A fost odatã ca-n povești/ A fost cã niciodatã”, în creația barbianã poetul adoptă tehnica povestirii în ramă, inserând în cadrul unei nunți adevãrate, “La spartul nunții în cãmara”, povestea unui menestrel ”mai aburit ca vinul vechi”, despre o nuntã fantasticã care nu a avut loc: ”Mult îndărătnic-menestrel,/Un cântec larg tot mai încearcã,/Zi-mi de lapona Enigel/și Crypto, regele-ciupearcă!”. Dacã titlul poemului eminescian are o dublã semnificație: denotativă – stea de pe cer și conotativă – geniul nefericit, titlul creației barbiene are o semnificație denotativã, trimițând la personajele textului: riga Crypto – regele ciupercilor cu un nume simbolic, semnificând ceva tainic, ascuns, criptic, iar lapona – locuitoare de la Polul Nord și Enigel- înger.
Diferențele apar la nivel compozițional: poemul eminescian este alcãtuit din 98 de catrene, patru tablouri și douã planuri, în timp ce creația barbianã are douã pãrți, iar cele 25 de strofe sunt asimetrice.
Dacã în creația eminescianã chemãrile fetei sunt urmate de metamorfozele luceafarului – ipostaza neptunica și plutonică-, în creația barbianã metamorfozele lipsesc. În “Riga Crypto și lapona Enigel” apar trei chemãri, urmate de refuzurile fetei și pedepsirea regelui Crypto pentru îndrãzneala de a-și depãși limitele existențiale: transformarea sa în ciupercă otrãvitoare: ”Cãci sorele aprins inel/Se oglindi adânc în el/De zece ori fãrã sfialã /Se oglindi în pielea-i chealã/și sucul dulce înãcrește/Ascunsă-i inima plesnește”. În creația eminescianã, apar douã chemãri ale fetei, urmate de douã întrupãri ale luceafarului – înger și demon-, refuzul și condiția fetei :”Tu te coboarã pe pãmânt! Fii muritor ca mine”.
Prin puterea sacrificiului suprem pentru persoana iubitã, Luceafãrul și regele Crypto se aseamãnã, dar se și deosebesc prin idealuri.
Pe de altã parte, în creația eminescianã apare antiteza dintre eternitatea Luceafãrului și efemeritatea condiției umane, evidențiata mai ales din dialogul dramatic Demiurg-Hyperion: ”Ei doar au stele cu noroc /și prigoniri de soarte/Noi nu avem nici timp, nici loc/și nu cunoaștem moarte”. Incompatibilitatea aspirațiilor diferențiazã cele douã creații poetice: Hyperion caută iubirea absolutã: ”Reia-mi al nemuririi nimb,/și focul din privire/ și pentru toate dã-mi în schimb/ O orã de iubire”, în timp ce lapona e însetatã de cunoaștere absolutã, simbolizată de soarele înțelept: ”Mã-nchin la soarele-nțelept / Cã sufletu-i fântânã-n piept”.
Diferențele apar și la nivel prosodic: poemul eminescian are un ritm iambic, mãsurã de 7-8 silabe și rimã încrucișatã, în timp ce creația barbianã are o măsură variabilã de 4-9 silabe și rimã combinată- incrucișată, împerecheată și monorima.
Atât prin asemãnãri, cât și prin deosebiri, cele douã creații analizate rãmân un punct de referințã în literatura românã prin mesajul poetic transmis.

Reclame