Particularităţi ale limbajului la vârsta preşcolară


Autor: educ. Badea Maria-Claudia
Grădiniţa Răscăeţi, Dâmboviţa

Deseori, termenii „limbă” şi „limbaj” sunt folosiţi ca sinonimi deşi fiecare are altă sferă semantică. Limba este un cod, un sistem de semne lingvistice, un asamblu de mijloace de comunicare. Prin natura sa, limba este un fenomen social-istoric, în sensul că existenţa ei nu depinde de existenţa fiecărui individ, ci de existenţa unui grup social (popor, naţiune) care foloseşte ca mijloc de comunicare şi gândire.
Limbajul este utilizarea corectă a limbii de către fiecare individ. De aceea, limbajul este un fenomen individual care se formează la fiecare individ în condiţiile vieţii sociale, adică limbajul este rezultatul vieţii omului în societate. Limbajul este o activitate umană de comunicare prin intermediul limbii, este „limba în acţiune”.
În literatura psihologică limbajul este definit drept „o formă de activitate specific umană, care constă în esenţă în folosirea limbii în procesul de comunicare şi de gândire” sau „activitate de comunicare interumană, realizată prin intermediul limbii şi al tuturor resurselor ei”.
Deşi sunt fenomene distincte care nu pot fi confundate, „limba” şi „limbajul” formează o unitate indisolubilă: limbajul nu se poate realiza fără limbă, dar nici limba nu există în afara limbajului. Dezvoltarea vorbirii se înscrie ca sarcină esenţială a educaţiei intelectuale la vârsta preşcolară.
Vorbirea trebuie înţeleasă ca parte componentă a limbajului, din punct de vedere psihologic, limbajul include în sfera sa vorbirea, dar şi mijloacele de comunicare neverbală cum ar fi mimica, gestica etc. Există premise psihologice favorabile pentru educarea limbajului de vârstă timpurie.
Însuşirea limbajului este un proces complex, începe din primul an de viaţă al copilului şi se înfăptuieşte prin comunicarea verbală cu adultul şi sub influenta împrejurărilor concrete de viaţă şi a relaţiilor mereu noi, ce se stabilesc între copil şi realitatea înconjurătoare.
În mod firesc şi necesar copilul trebuie să dobândească capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a formula în mod inteligibil cerinţele, de a exprima verbal bucuriile sau necazurile.
În perioada preşcolară, cand copilul frecventează grădiniţa şi când influenţele pe care acesta le exercită asupra copilului se realizează în mod dirijat sistematic, creşte mult preocuparea pentru îmbogăţirea vocabularului.
Curriculum pentru învăţământul preşcolar înscrie educarea limbajului printre obiectivele principale, în vederea pregătirii copilului pentru şcoală. Educarea limbajului copilului se realizează în mod treptat, prin lărgirea relaţiilor verbale cu cei din jur, în condiţiile manifestării de către copil a curiozităţii de cunoaşterea obiectelor, a însuşirilor acestora pe de o parte, a atitudinii interogative referitoare la originea şi la cauza unor fenomene, pe de altă parte.
Gândirea datorează mult acestor exersări şi structuri operaţionale, pe care le presupune însuşirea limbajului.
Fără cultivarea limbajului, fără dezvoltarea funcţiei sale comunicative, gândirea cursivă, logică nu se poate dezvolta.
La vârsta preşcolară, limbajul copiilor înregistrează modificări cantitative şi calitative însemnate, se perfecţionează sub aspect fonetic, volumul de cunoştinţe este relativ bogat, copiii folosesc în exprimarea orală forme corecte din punct de vedere gramatical, stăpânesc semnificaţia multor cuvinte, creşte gradul de generalizare al cuvintelor noţiuni, dispun de unele posibilităţi pentru nuanţarea exprimării.
Alături de limbajul situativ se dezvoltă limbajul contxtual, care duce la creşterea funcţiei intelectuale a limbajului, la apariţia unor elemente de planificare a activităţii pe plan mintal.
Pentru ca fiecare copil să-şi însuşească particularităţile limbajului specific vârstei se impune o activitate susţinută a educatoarelor, activitate care trebuie să aibă la bază cunoaşterea limbii române,a gramaticii limbii române.

Reclame