Studiu de specialitate privind educaţia în familia monoparentală şi impactul asupra copiilor


Autor: prof. înv. primar Nicolae Florina-Ramona
Şcoala Gimnazială Dragodana, judeţul Dâmboviţa

În fiecare societate, educaţia copiilor este strâns legată de nivelul de educaţie a părinţilor, dar şi de structura familiei, aceasta din urmă fiind percepută drept unitatea minimală a unei societăţi, o societate la nivelul micro. Neîndeplinirea corespunzătoare a rolurilor ce derivă din meseria de părinte poate conduce copilul spre componente derivate, antisociale, precum delincvenţa juvenilă. De asemenea, mecanismul de reglare al oricărei familii este influenţat şi de factori structurali. Mai mult, în zilele noastre, societatea se confruntă cu o evoluţie a numărului familiilor monoparentale, aceasta fiind şi motivaţia alegerii studiului de specialitate pe această temă.
Educaţia primită în familie joacă un rol covârşitor în dezvoltatea competenţelor sociale şi cognitive ale copiilor. Prin implicarea activă şi permanentă a părinţilor în educaţia odraslelor, acestea din urmă reuşesc să dobândească mai multe cunoştinţe, să manifeste atitudini pozitive, rezultate şcolare mult mai bune, uneori la un nivel ridicat, încrederea în sineşi, lejeritatea adaptării în faţa unor provocări noi.
Părinţii sunt cei care ar trebui să contribuie la dezvoltarea armonioasă a adultului de mâine şi la integrarea acestuia în societate ca un membru responsabil. Astfel, sunt lecţii pe care numai familia le poate preda propriilor copii. În ce măsură aceste lecţii pot fi predate corect în contextul familiei monoparentale, este întrebarea de la care am pornit în abordarea acestui studiu, dat fiind faptul că această formă de educaţie –educaţia primită în familie- este esenţială în formarea şi determinarea personalităţii copilului.
Dacă în trecut monoparentalitatea era dezaprobată, în societatea modernă optica asupra familiei monoparentale s-a schimbat, o dovadă în acest sens fiind procentul din ce în ce mai mare al divorţurilor înregistrate anual.
Astfel, familia este integrată din ce în ce mai mult în categoria instituţiilor disputate şi controversate atât în plan moral, teologic sau juridic, cât şi în plan teoretic. Evoluţiile rapide în viaţa socială se răsfrâng indirect şi asupra climatului familial. Concepută ca o formă de comunicare umană, familia era considerată cea mai rezistentă dintre acestea, fiind o formă complexă de relaţii biologice, sociale, materiale şi sprituale între oameni legaţi prin căsătorie, sânge sau adopţie. (Voinea, 1978, p.5).
Familia este cea care pune bazele educaţiei în genere, iar educaţia primită şi asimilată în această perioadă poate fi una de natură pozitivă sau negativă, învăţământul instituţionalizat fiind doar o continuare organică a acestui proces. Imanuel Kant tratează problema educaţiei în sfera familiei, aceasta fiind una prioritară, motiv pentru care ea ni se conturează drept cea mai mare problemă şi cea mai grea care poate fi pusă omului.  (fragment)

Reclame