Studiu de specialitate – Impactul ecranului şi al monitorului asupra vieţii psihice a copilului


Autor: prof. înv. primar Peter Maria Lucia
Şcoala Gimnazială Lunca Bradului, Mureş

Copilul dumneavoastră stă lipit în permanenţă de calculator şi duceţi lupte grele până să-l convingeţi să iasă în parc, cu prietenii? Aveţi mare grijă! Specialiştii atrag atenţia că dependenţa de monitor are consecinţe grave asupra sănătăţii copilului, dar şi a capacităţii sale de a comunica!
Secolul XXI- numit şi secolul vitezei, pe drept cuvânt, se pare că vrea să ne-o ia înainte cu tehnologia informaţiei şi asta pentru că nu mai putem ţine pasul cu această abundenţă de nou, de tehnologie, de invenţii în toate domeniile. Dacă noi, ca adulţi, se simţim, de cele mai multe ori depăşiţi de toate acestea, atunci cum vor face faţă copiii noştri, vor şti oare să se protejeze de toate capcanele şi atracţiile acestei lumi moderne? Ne vedem proprii copii stând ore în şir parcă atraşi de monitor sau stând în faţa televizorului. La şcoală vedem acelaşi lucru: copii butonând telefoanele, vorbind întruna despre reţelele de socializare sau obosiţi şi plictisiţi de învăţătură, cât mai dornici să plece acasă, să ajungă în lumea lor. Au şi uitat să se mai joace pe afară…asta relatează majoritatea părinţilor. Dar cine este de vină pentru toate acestea ???
Un studiu britanic a scos la iveală faptul ca tinerii petrec mai mult timp in faţa televizorului decât pe băncile scolii. Consecinţa: mai multe cazuri de obezitate, diabet, deficit de atenţie si tulburări de comportament.
Lungile ore petrecute in fata ecranului nu se limitează numai la apariţia obezităţii, prin lipsa de mişcare, creând terenul pentru apariţia unor afecţiuni in viitor, precum diabet si boli cardio-vasculare.
Această ocupaţie reduce capacitatea de atenţie a copiilor, acţionând asupra unui neurotransmiţător. De asemenea, riscul tulburărilor de comportament devine mai mare: incapacitatea de a manifesta empatie, tendinţa de a se izola in societate, dobândirea de dependente.“Din păcate, toate aceste probleme sunt puţin studiate şi luate in considerare”, precizează Aric Sigman.
De mici, copiii sunt lăsaţi în faţa televizoarelor şi a desenelor animate, pe motiv că părinţii nu au timp să le citească poveşti, recunosc o bună parte din părinţii copiilor de la clasa mea şi nu numai. Este o mare greşeală. Nimic nu se compară cu vocea caldă a mamei. Acestea nu sunt decât sunete reci, necunoscute, obositoare pentru copii. Rezultatele nu vor întârzia să apară: copiii îşi formează o imagine falsă asupra lumii, învaţă mai greu să vorbească, să relaţioneze cu cei din jur, au dificultăţi de adaptare, dezvoltă tulburări de atenţie şi uneori chiar de comportament.
Dependenţa de Internet ar putea fi următoarea pe lista bolilor mintale din manualul de psihiatrie cunoscut la nivel mondial, potrivit forbes.com. Mai mult, copiii au un risc mai mare de a dezvolta această dependenţă, spun specialiştii. Dependenţa de Internet are multe dintre trăsăturile celorlalte tipuri de dependenţă. Potrivit Asociaţiei Americane de Psihiatrie, o persoană care suferă de această maladie este, în general, preocupată de Internet sau de jocuri pe Internet, suferă de sevraj atunci când nu are acces la calculator, simte nevoia să petreacă din ce în ce mai mult timp în reţea, îşi pierde interesul pentru alte activităţi şi foloseşte internetul pentru a-şi îmbunătăţi starea de spirit.
S-au făcut tot mai multe studii în încercarea de a înţelege acest tip de dependenţă şi modul în care poate fi tratată. Cercetările au arătat că persoanele dependente de Internet prezintă schimbări la nivelul creierului, atât în conexiunile dintre celulele şi părţile creierului care controlează atenţia, controlul şi procesarea emoţiilor. Multe dintre aceste schimbări sunt prezente şi în creierele dependenţilor de cocaină, heroină şi alte substanţe. (fragment)

Reclame