Cuprul în organismul uman


Autor: prof. Dorneanu Gheorghița
Școala Gimnazială Nr. 1, Sat Crețeștii de Sus, Jud. Vaslui

Cantitatea de cupru care pătrunde zilnic în organism prin intermediul hranei este de 0,5-6 mg, din care se absorb numai 30%. Cuprul devine toxic începând cu doza de 250 mg. Nimerind în organism, compușii cuprului se acumulează în ficat, principalul depozit al acestui microelement. De asemenea, se concentrează și în creier, inimă, rinichi, în țesutul osos și în cel muscular.
Multe plante și animale depozitează cuprul și au calități curative. Cele mai bogate în cupru sunt ciupercile(de gunoi), cartoful, ficatul, rinichii, gălbenușul de ou, precum și caracatițele și stridiile.
Lactatele conțin cupru în proporții mici.Iată de ce, consumând numai produse lactate, omul suferă de o deficiență de cupru.
Funcțiile biologice ale cuprului:
– este necesar pentru formarea hemoglobinei, deoarece activează fierul ce se acumulează în ficat;
-stimulează activitatea țesutului muscular;
– este necesar pentru schimbul normal al vitaminelor din grupele B,A,C,E,P;
– are proprietăți caracteristice insulinei și stimulează schimbul de energie;
-este necesar pentru procesele de creștere și dezvoltare, cea mai mare parte de cupru asimilată în organism fiind transmisă din corpul mamei la embrion în perioada dezvoltării intrauterine;
– asigură absorbția fierului și a vitaminei C
– combate căderea părului și insomnia, are rol catalitic în procesele de oxidoreducere și în sinteza clorofilei;
– cu ajutorul cuprului, organismul sintetizează coloranții pentru păr și piele.
Sursele alimentare bogate în cupru sunt: carnea (ficat, rinichi), crustaceele, moluştele, legumele verzi (frunze) şi legumele uscate. Dintre fructe, cuprul se află, în special, în nuci, struguri şi migdale. Cercetările au dovedit că proporţia de cupru aflată în plante este direct dependentă de concentraţia pe care o are acest element în solul pe care s-au cultivat plantele respective. (fragment)

Reclame