Eficienţa comunicării în procesul instructiv-educativ


Autor: prof. Haranguş Violeta
Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” Lupeni

Activităţile de predare-învăţare constituie acte complexe de comunicare, ce ţin de un gen discursiv specializat, cel didactic, prin care profesorul urmăreşte să „afecteze” personalitatea elevului. Dată fiind complexitatea realităţii exprimate, acestei noţiuni îi este conferită o gamă largă de semnificaţii: înştiinţare, schimb, relaţie, împărtăşire, aducere la cunoştinţă, prezentare, transmitere, participare, influenţă, control, ocazie care favorizează schimbul de idei. Informaţiile oferite de profesor variază ca amplitudine şi profunzime în funcţie de reacţiile primite de la elevi.
Un discurs didactic eficient favorizează receptarea, înţelegerea şi acceptarea de către elevi a mesajului venit de la professor. Interacţiunea comunicativă realizată în clasă constituie pentru elevi un prilej de a schimba reciproc impresii, informaţii, aprecieri, păreri, propuneri etc.
Condiţii ale eficienţei comunicării:
1. atitudinea pozitivă (existenţa unor sentimente pozitive faţă de comunicare în general/ valorizarea interlocutorului sau a discursului acestuia, stima de sine ridicată şi sentimentul competenţei în domeniu, temperarea tendinţelor egocentrice);
2. sinceritatea (ca deschidere către partener, ca reacţie la mesajul partenerului, ca recunoaştere a propriilor gânduri sau sentimente);
3. empatia (profesorul deschis, inert, egocentric; P. Reps-metoda pillow ce presupune o analiza relaţiei de comunicare din patru perspective: 1. Eu am dreptate, tu greşeşti, 2. Tu ai dreptate, eu greşesc, 3. Amândoi avem dreptate şi amândoi greşim, 4. Problema nu e atât de importantă cum pare a fi);
4. sprijinul (interlocutorul nu se simte ameninţat şi nu adoptă poziţii defensive dacă i se solicită să facă o descriere sau să emită o opinie astfel încât, conform T. Brougher, p.48, trebuie să ne arătăm mai mult descriptivi decât evaluativi, să adoptăm un stil de comunicare care să sugereze spontaneitatea, opus stilului de comunicare strategic, care odată sesizat generează precauţie şi defensiva interlocutorului);
5. egalitatea (comunicarea e mai eficientă într-un climat caracterizat ce nu evidenţiază ostentativ diferenţa valorică sau de statut dintre interlocutori; părţile implicate în dialog vor recunoaşte valoarea şi contribuţia fiecăruia dintre interlocutori);
6. încrederea ( a-l determina pe interlocutor să se simtă în largul său în timp ce comunică; să fim calmi, flexibili, destinşi, evitând să dominăm social sau cognitiv partenerul de discuţie);
7. acceptarea prezenţei celuilalt (crearea unui climat de comuniune, de solidaritate comunicaţională, demonstrând atenţie, apreciere şi interes în raport cu interlocutorul, folosind “noi” şi nu “eu şi tu”; să cerem clarificări şi să nu dăm sentinţe);
8. gestionarea interacţiunii (a nu-l face pe interlocutor să se considere neglijat, a asculta cu atenţie, a utiliza mesaje verbale pozitive şi agreabil);
9. controlul imaginii de sine/self-monitoring (repertoriu comunicaţional bogat, adaptabilitate în a-ţi juca rolul); (fragment)

Reclame