Profesori şi elevi în societatea modernă


Autor: prof. Boruz Raluca
Şcoala Gimnazială “Sf. Gheorghe” Craiova

În societatea democratică în care libertatea devine suprema valoare a omului este necesar ca şi sistemul educaţional să fie supus unor profunde transformări care să asigure o nouă calitate a actului invătării. În ultimul timp, prin perfecţionarea tehnologiei informaţiilor şi a comunicaţiilor, prin dotarea şcolilor şi prin înnoirea conţinuturilor, ca principal factor exponenţial al procesului de învăţământ, profesorul modern reuneşte o serie de competenţe, calităţi şi roluri.
Noţiunea de profesor este asociată în minte pentru fiecare dintre noi cu portretul unei anumite persoane care întruchipează tot ceea ce credem noi că reprezintă modelul de dascăl, sau o serie de trăsături selectată din mulţimea de exemple oferită pe timpul anilor de şcoală.
Activitatea didactică a profesorului modern depăşeşte evidenţierea unor calităţi personale ale acestuia, apreciate prin termenii de: vocaţie, talent, măiestrie, prin faptul că presupune însuşirea unui sistem compex de cunoştinţe teoretice, formarea unor deprinderi, abilităţi, competenţe, calităţi şi asumarea unor roluri într-o manieră riguroasă şi controlată, ceea ce reprezintă profesionalismul său.
De aceea noul profesor trebuie să regândească pe lângă mijloacele de asigurare a calităţii educaţiei şi relaţiile sale cu elevii. Putem spune că relaţia profesor-elev este o relaţie de muncă de un tip specific, care identifică nu numai raportul autoritate-dependenţă şi limitele manifestării mijlocite a acestui raport (competiţie-cooperare), ci şi rolurile ― socio-profesionale ale factorilor situaţi la relaţie, precum şi comportamentele care decurg din exercitarea rolurilor menţionate. Ea nu poate fi modificată însă dacă nu va fi modificat şi conţinutul muncii în care sunt angajati deopotrivã educatorii şi elevii lor, deoarece conţinutul relaţiei educative şcolare nu poate fi altul decât conţinutul însuşi al actelor de muncă la care participa profesorii şi elevii. De aici şi îndemnul de a renunţa la formula tradiţională didactică ―profesorul predă-elevul învaţă şi de a adera la o nouă atitudine didactică, după care ―profesorul şi elevii săi cooperează într-o activitate de tip formativ.
Aşadar relaţia profesor-elev se constituie, ca o consecinţă a actului didactic şi, totodată ca o premisă a valorificării a procesului de învăţământ. Prin urmare în lecţii moderne de învăţare, în principal prin descoperire şi de organizare a învăţării, mai ales în grup, se modifică nu numai rolul profesorului şi structura relaţiei educative, dar apare o nouă disciplină a elevilor, o nouătextură de interrelaţii elev-elev şi ceea ce este de cea mai mare însemnătate, un larg evantai de posibilităţi, atât pentru individualizarea muncii cu fiecare elev în parte, cât şi pentru obţinerea unor performanţe colective mai ridicate.
Pentru perfecţionarea relaţiei profesor-elev este necesar să se ia în consideraţie, pe de o parte, obiectivele educaţiei, iar pe de altă parte, psihologia tineretului contemporan, actul educativ fiind un proces de continuă invenţie socială.  (fragment)

Reclame