Studiu de specialitate – Combaterea integrată a bolilor și dăunătorilor


Autor: prof. Vlad Aneta
Colegiul Naţional Agricol ”Carol I’’ – Slatina

Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor din agricultură este o metodă care s-a elaborat ca o reacţie la folosirea excesivă a pesticidelor organosintetice şi mai ales a celor cloroderivate (DDT, HCH, etc.). După cum s-a constatat, utilizarea pe scară largă a acestor produse prezintă numeroase efecte secundare negative, cum sunt:
•Poluarea mediului ambiant;
•Apariţia de forme rezistente;
•Înmulţirea în masă a unor dăunători cunoscuţi altădată ca inofensivi;
•Distrugerea echilibrului biologic natural.
Combaterea integrată reprezintă un sistem de reglare a populaţiilor de dăunători, care ţinând seama de mediul specific şi de dinamica speciilor luate în considerare, foloseşte toate tehnicile şi metodele corespunzătoare într-un mod cât se poate de compatibil, pentru a menţine dăunătorii la un nivel la care să nu producă daune economice. Prin cercetările efectuate în diferite ţări, s-a ajuns la concluzia că lupta integrată nu trebuie să se bazeze pe organisme izolate dintr-un ecosistem, ci pe toate organismele vegetale şi animale (flora şi fauna) ce populează agrobiocenoza respectivă, cu toate legăturile reciproce existente între ele. Acest procedeu prezintă avantajul că evită efectuarea unor cheltuieli inutile şi, în acelaşi timp, asigură supravieţuirea duşmanilor naturali (paraziţi şi prădători), care au un rol determinant în evoluţia dăunătorului).
Pentru a folosi cu succes combaterea integrată este necesar să fie cunoscute în prealabil o serie de elemente şi în primul rând mecanismele naturale ce contribuie la reglarea densităţii numerice a speciilor cu importanţă economică, cum sunt:
•Evidenţa speciilor de animale dăunătoare pe zone (alcătuirea hărţilor de răspândire a dăunătorilor);
•Dinamica speciilor dăunătoare împreună cu speciile antagoniste (paraziţi şi prădători); raportul numeric optim în favoarea duşmanilor naturali exclude folosirea tratamentelor chimice;
•Ciclul biologic al speciilor dăunătoare dintr-o anumită zonă, în strânsă corelaţie cu factorii ecologici (abiotici şi biotici);
•Densitatea numerică la speciile cheie (specii cu importanţă economică mai mare);
•Pragul economic de densitate a populaţiilor (PEDP), care să justifice aplicarea tratamentelor chimice; valorile pragurilor variază în funcţie de specia dăunătoare, specia de plantă şi faza de dezvoltare, agrofond, lucrările aplicate, condiţiile climatice. Faţă de marile dezavantaje ale metodei chimice, s-a pus problema înlocuirii acesteia cu alte mijloace de combatere nepoluante. În general, s-a pus problema reconsiderării întregului sistem de combatere folosit până atunci, mai ales privind înlocuirea metodei chimice prin metode biologice.
(fragment)

Reclame