Competenţele profesorului eficient


Autor: prof. înv. primar Tonegaru Garofița Maria
Școala Gimnazială Nr 1, sat Averești, jud Vaslui

Pedagogia postmodernistă are în vedere nişte educatori care să fie aceia care uşurează cunoaşterea şi participă la construirea cunoaşterii. Cunoaşterea se realizează pentru că este utilă. Relaţiile educator-educat sunt deschise, bazate pe sprijin reciproc, pe dialog constructiv şi pe cooperare. Această viziune promovează colaborări strânse ale şcolii cu comunitatea educativă presupunând reîntoarcerea elevilor către lume, promovând investigaţiile, interogaţiile, discuţiile. Se renunţă la control, punându-se accent pe proces. Profesorul este animator, moderator.
Analizând pozitia cadrului didactic în fata problemelor instruirii şi ale învăţării, profesorul Ioan Neacşu afirma că „educatorii sunt solicitaţi astăzi, în mod continuu, să promoveze învăţarea eficientă, şi nu orice învăţare eficientă, ci una participativă, activă şi creativă.” Activităţile propuse elevilor în scopul sporirii gradului de implicare activă şi creativă în şcoală, trebuie să asigure: stimularea gândirii productive, a gândirii critice, a gândirii divergente şi laterale libertatea de exprimare a cunoştinţelor, a gândurilor, a faptelor. În acest sens apar ca adecvate activităţile care cer spontaneitate şi contribuie la dezvoltarea independenţei în gândire şi acţiune.
Lecţia de predare-învăţare devine astfel “o aventură a cunoaşterii” în care copilul participă activ, după puterile proprii, întâlnind probleme şi situaţii dificile, examinându-le şi descoperind soluţii plauzibile. Rolul profesorului constă mai mult în cel de stimulare şi dirijare, iar motivaţia activităţii reiese din participarea entuziastă a cadrului didactic. Elevul e implicat atât în procesul de predare, de învăţare şi de evaluare, iar disciplina devine autodisciplină a muncii şi interesului, asigurată de satisfacţia cooperării. Conduita creativă a cadrului didactic este unul din factorii care asigură dezvoltarea potenţialului creativ al elevilor. Predarea, ca proces creativ, presupune ca profesorul să medieze între elev şi lumea ce-l înconjoară. El trebuie nu numai să organizeze spaţiul şi activitatea, ci şi să participe alături de elevi la elaborarea cunoştinţelor; să servească drept model în legăturile interpersonale şi să încurajeze interacţiunile cooperante dintre elevi.

Predarea eficientă este acea predare proiectată şi desfăşurată în conformitate cu cele mai noi, dar validate social, date ştiinţifice din domeniul psihologiei dezvoltării, psihologiei învăţării, psihologiei educaţiei, psihologiei comunicării, teoriei informaţiei, etc. În acelaşi timp, este o predare centrată pe elev. Predarea centrată pe elev respectă individualitatea copilului – interesele, ritmul de învăţare, stilul de învăţare. Mai mult decât atât, valorifică şi valorizează experienţa cognitivă, afectivă, practică a elevului ajutându-l să o îmbogăţească, să o restructureze.
Apelând la aceasta experienţă, profesorul formează receptivitatea reflexivă a elevului faţă de cunoaştere, faţă de diversitatea surselor informaţionale, îi stimulează independenţa şi responsabilitatea, spontaneitatea şi creativitatea, analiza critică şi dorinţa de dezvoltare personală, promovează dialogul autentic cu elevul şi dintre elevi, îl învaţă să aplice şi cum sa aplice achiziţiile sale; face posibil accesul elevului la reflecţie, la experimentare mintală şi practica. Îl învaţă să observe şi să descopere cauze, consecinţe, însuşiri esenţiale, să înregistreze descoperirile sale şi să le aplice în mod conştient în vederea rezolvării problemelor importante pentru el şi pentru alţii. În predarea centrată pe elev, profesorul este un organizator al situaţiilor de instruire, un coordonator şi îndrumător al elevului, un consultant în metode de învăţare, un exemplu de învăţare continuă.  (fragment)

Reclame