Studiu de specialitate – Tentaţia lexicalizării feminine în discursul mass-media


Autor: prof. Raluca Ioana Olariu
Şcoala Gimnazială ”Acad. H. Mihăescu” Udeşti

Portretele sexiste masculine şi feminine se dovedesc a fi larg răspândite în toate textele media, de la reclame la ştiri, de la benzi desenate la ziare şi film. Se poate observa astfel o tendinţă generală conform căreia imaginile femeilor redau în diferite genuri media cele două “profesiuni” de bază ale acesteia, de mamă şi de soţie, (celebra casnică) însoţite şi de ipostaza de victimă; de cele mai multe ori ele sunt prezentate într-o permanentă panică necesitând intervenţia unui bărbat care să le rezolve problemele sau nerăbdătoare să achiziţioneze ultima apariţie în materie de detergenţi sau cosmetice.
Femeile constituie în discursul mass-media un grup special având caracteristici particulare. Sexului feminin îi sunt asociate atribute ca iraţionalitate, dependenţă familială, supunere, lipsa puterii şi autorităţii, exces fizic şi sexual; toate aceste aspecte abundă şi în exemplele lingvistice din presă. Următoarele observaţii sunt sugestive în acest sens:
• Folosirea expresiilor generice masculine care includ referiri la persoane de sex feminin sau care se referă exclusiv la femei: “omul”, “preşedintele”, “dictatorul”, “purtătorul de cuvânt”, “consilierul”, “liderul”, “editorul”, “decanul”, “rectorul”.
• Folosirea pronumelui masculin “el” pentru a se face referire la o femei într-un context generic de genul “purtătorul de cuvânt al partidului X trebuie să facă ce crede el de cuviinţă”; excepţie fac contextele “pur feminine”;
•Folosirea unor expresii marcate gramatical şi care conţin extra-morfeme sau cuvinte care se referă la sexul feminin implicând devierea sau atrăgând atenţia asupra sexului persoanei respective: “doamna prefect”, “actriţa”, “bucătăreasa”, “doamna contabil”, “poeta”, “doctoriţa”, “femeie de servici”; formele marcate referitoare la sexul opus sunt aproape inexistente sau pot fi întâlnite în contexte în care rolul masculin este perceput ca deviant;
•Folosirea diminutivelor şi a formelor juvenile pentru a se face referire la femei sau pentru a se adresa acestora: “drăgălaşa”, “Monica”, “fata”, “copila”, “iubiţica”, “tânăra”, “scumpica”;
•Titlurile şi formele de adresare: preferinţa şi jonglarea unor forme ca “D-na” respectiv “D-şoara” “forţează” persoana de sex feminin să-şi declare statutul ei social (marital); de asemenea preluarea numelui întreg al soţului este o metodă preferată de mulţi jurnalişti: “doamna Ion Iliescu”, “doamna George Bush” etc; niciodată nu vom întâlni un revers al acestei situaţii;
•Supra-lexicalizarea femeilor: sunt mult mai mulţi termeni care denotă femeile decât bărbaţii indicând faptul că o cultură consideră femeile ca având un statul anormal; aceşti termeni sunt de obicei abuzivi din punct de vedere sexual (“bomba sexi”, “stricata”, “uşuratica”, “prostituata”), termeni dezumanizanţi (“cârpa”, “bucata”, “fusta”), termeni ordinari sau frivoli (“puicuţa”, “cocota”, “pupăza”), termeni denotând anumite însuşiri fizice (“roşcata”, “bruneta”, “blonda”, “înâltoaca”), sau termeni care semnifică posesia de catre sexul opus (”soţia”, “amanta”, “iubita”, “prietena”, „concubina”); (fragment)

Reclame