Studiu de specialitate – Rolul educaţiei ecologice la vârsta preşcolară


Autor: prof. Balint Petronela
Grădiniţa PP. Nr. 1 – Moţoc, Iaşi

Termenul de ecologie a fost introdus pentru prima dată de biologul german Ernest Haeckel în anul 1866, utilizând cuvintele greceşti oikos = casă şi logos = ştiinţă, vorbire. Deci, ecologia poate fi considerată drept o ştiinţă a habitatului.
Ecologia defineşte astăzi “ştiinţa care studiază condiţiile existenţei fiinţelor vii şi interacţiunile de orice natură care există între fiinţele vii, pe de o parte, şi între aceste fiinţe vii şi mediul lor, pe de altă parte’. De obicei, „educaţia pentru mediu” este confundată cu ecologia. Educaţia pentru mediu nu se limitează la ecologie sau studiul ştiinţelor naturii. A învăţa pentru organismele vii, habitatul lor şi felul în care interacţionează unele cu altele şi cu mediul în care trăiesc, este o parte importantă a educaţiei pentru mediu, dar nu este totul.
Ecologia contemporană studiază structura, funcţionalitatea şi conservarea ecosistemelor. Civilizaţia umană are un rol foarte important în evoluţia ecosistemelor de pe planeta noastră, dar, din păcate, omul nu pare să fie conştient de imensul rol pe care îl are. Pentru a cunoaşte modul de funcţionare al acestui sistem din care facem şi noi parte este esenţial ca omul să fie educat în spiritul respectului pentru mediul înconjurător, pentru ca el să devină conştient de faptul că nu este stăpânul naturii, ci parte a ei.
Educatia ecologică se bazează pe cea mai importantă latură „igiena” si este angajată pe drumul transformării conştiintelor pentru a le determina să stabilească noi relatii chiar din cele mai bune intre om şi natura, pentru a opri asaltul dezechilibrelor, consecinta poluarii, artificializarii, al suprapopulatiei sau al exploatarilor sociale şi economice.
Educatia ecologica trebuie sa ofere perspective reale in restabilirea acelor relatii intre om şi natura care sa aiba la baza intelegerea, cunostarea si respectarea normelor si legilor sanogenetice.
Interesul şi dragostea pentru natură sunt, la majoritatea copiilor, instinctive. În plus, comportamentele şi convingerile formate copiilor la o vârstă cât mai fragedă sunt cele care se păstrează cel mai bine toată viaţa. De aceea, în educaţia realizată în grădiniţă trebuie să pornim de la interesul firesc al copiilor pentru plante şi animale, pentru ceea ce reprezintă în general natura pentru ei. În acest context, educarea preşcolarilor în vederea însuşirii unor norme de comportament ecologic, a devenit tot mai necesară astăzi, când se înregistrează o influenţă crescută a omului asupra naturii. Lumea care ne inconjoară a fost si mai este o taină.
Existența umană s-a schimbat in cursul timpului ca rezultat a curiozitatii si gandirii omului precum si ca o consecinta a nevoii de a-si face din natura un prieten. Mediul ambiant în care copiii îşi desfăşoară activitatea, prin variatele lui aspecte, constituie un prilej permanent de influenţare a personalităţii acestora. Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru el, care îi stârneşte curiozitatea, dorinţa de a-l cunoaşte. Astfel, din contactul cu obiectele şi jucăriile sale, cu lucrurile personale şi cele ale adulţilor, apar diferite întrebări din care rezultă că preşcolarul se interesează de denumirea, calităţile sau provenienţa lor. Adulţii în familie, cât şi educatoarele la grădiniţă, trebuie să satisfacă aceste interese. Prin răspunsul dat se transmit atât cunoştinţele solicitate de copil cât şi mesajele cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul faţă de fiecare lucru sau fiinţă. Cu alte cuvinte, concomitent cu transmiterea de cunoştinţe, se formează la fiecare copil o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare.
Astfel, se înlesneşte cunoaşterea treptată a mediului înconjurător, ca şi integrarea din ce în ce mai corectă a copilului în acest mediu. Totodată, noile cunoştinţe dobândite devin un îndreptar preţios al acţiunilor întreprinse ulterior. (fragment)

Reclame