Studiu de specialitate – Cultivarea interesului copiilor pentru cunoaşterea mediului înconjurător şi ocrotirea lui


Autor: înv. Țentea Maria
Școala Gimnazială Săcel, Jud. Maramureş

La intrarea în şcoală copiii au o serie de reprezentări despre mediul natural, social şi familial în care traiesc. Pe măsură ce cresc, educaţia lor ecologică se aprofundează, dispunând de un orizont mai larg de cunoştinţe şi de posibilităţi de înţelegere mai mari. O obligaţie primordială, o datorie de onoare a tuturor cetăţenilor planetei este cunoaşterea ansamblului de măsuri de ocrotire a acesteia.
Educaţia ecologică se face începând cu primii ani de viaţă, în familie, atunci când mama sau alt membru al familiei îi arată o floare, o pasăre, un animal sau un fir de iarbă ; se continuă la grădiniţă şi, apoi, la şcoală. Elevii trebuie să înţeleagă că natura nu este numai locul de odihnă, de recreere a oamenilor sau izvor de inspiratie pentru poeţi, prozatori şi pictori, ci că ecosistemele naturale sunt izvoare de oxigen necesare omului, asigură condiţii de hrană pentru întreaga omenire, care este în plină expansiune, că trebuie să le protejeze, să le ocrotească.
Pentru a realiza obiectivele instructiv-educative ce se cer îndeplinite prin predarea orelor de cunoaşterea mediului, este necesar să se pună accent pe activitatea elevilor, pe contactul nemijlocit cu plantele, animalele, fenomenele din mediul înconjurător, pe activităţile extraşcolare, pe lucrările de laborator.
În toate activităţile privind cultivarea interesului copiilor pentru cunoaşterea naturii, inclusiv în desfăşurarea excursiilor-lecţii, învăţătorul trebuie să se străduiască pentru captarea atenţiei acestora. “Captarea atenţiei este una din cheile didacticii practice, a artei de a preda cu succes (…) Daca vreţi să captaţi atenţia celor pe care îi învăţati, străduiţi-vă să gândiţi cu mintea lor”(Jinga, 1989).
Cunoaşterea naturii integrează copilul în mediul său de viaţă, îi trezeste curiozitatea, spiritul de observaţie şi dragostea pentru feluritele ei aspecte. Atenţia elevilor, ca observatori ai naturii, va fi îndreptată spre aceste două medii (natural şi antropic), cu studiul tuturor influenţelor care se repercutează asupra organismului nostru, a funcţiilor vitale, ce trebuie ferite de influenţele dăunatoare ale mediului, provocate de acţiunea omului”. (Tofan-Burac, ABC-ul ocrotirii naturii)
Iată câteva modalităţi prin care se poate realiza, încă de la vârsta şcolară mică, educarea spiritului de protejare a mediului de viaţă:
1. Prin diferite discipline incluse în procesul de învăţământ trebuie să convingem elevii de necesitatea apărării mediului înconjurător împotriva poluării şi să le formăm conduita ecologică modernă. Acest lucru se realizează îndeosebi în cadrul lecţiilor de cunoaşterea mediului/ştiinţe ale naturii, menite să înlesnească înţelegerea organismelor vegetale şi animale, a proceselor esenţiale de întreţinere a vieţii, a legăturilor indisolubile dintre plante – animale – mediu, a lecţiilor de geografie, dar şi, ocazional, în cadrul unor lecţii de educaţie civică, limba română, educaţie muzicală, educaţie plastică, educaţie tehnologică sau istorie.
2. Introducerea unei discipline opţionale, sub genericul ,,Natura, prietena mea”, este o modalitate deosebit de eficientă în acest scop.
3. Desfăşurarea de activităţi extraşcolare ce pot contribui la cultivarea spiritului de protejare a mediului de viaţă.
4. Desfăşurarea de activităţi în afara sălii de clasă, în contact nemijlocit cu mediul înconjurător. Aşa cum îi învăţăm pe copii să vorbească, să se comporte în familie, la şcoală şi în societate, să respecte normele de igienă, tot aşa trebuie să-i învăţăm să se poarte cu mediul în care trăim. Excursiile constituie o modalitate preţioasă de educaţie ecologică, deoarece copiii văd plantele şi animalele în mediul lor de viaţă, percep natura în toată varietatea ei, cu bogăţia de culori, imagini şi sunete. (fragment)

Reclame