Studiu de specialitate – Violenţa în şcoală – realitate sau ficţiune


Autor: prof. Dragoş Pănescu
Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Craiova

Noţiunea de “pedagogie neagră” desemnează o atitudine care pretinde a-l învăţa pe copil morala, corectitudinea şi sinceritatea prin care recurge la mijloace cum ar fi: pedepse corporale, minciunile, inşelăciunile, manipulările ş.a.. “Pedagogia neagră”, consideră Alice Miller, “nu este decât deghizarea abuzului de putere a adultului asupra copilului, abuz legalizat şi care se numeşte educaţie”.
Scopul – Adesea în şcoli şi în instituţii speciale, copiii şi adolescenţii suportă violenţe de tipul:
– Tratamente vătămătoare, primejdioase;
– Lipsă de îngrijire si neglijenţe care antrenează probleme grave ale stării generale;
– Leziuni fizice asupra corpului copilului;
– Limbajul descalificant: insulta, injurii, umilinţe care duc la scăderea stimei de sine sau la descalificarea familiei;
– Violenţe fizice care marchează copilul atât fizic, cât şi psihic;
– Ameninţări care planează doar, dar câteodată sunt puse şi în aplicare;
– Şantajul;
– Controlul minuţios, până la intimidate, care denotă o voinţă de temnicer;
– Arbitrariul sau excesul de interdicţii la care sunt supuşi copiii;
– Violenţe “prin omisiune”, inconsecvenţă, uitarea ori alte acte care provoacă o indignare a copilului.
Relaţia educativă constituie un raport de dependenţă între educatori şi educaţie. Educatorul aflat într-o poziţie de putere faţă de educat poate să cedeze unei înclinaţi spre abuz. Este necesar sa avem în vedere faptul că elevul se află la intersecţia dintre nevoile, dorintele, aspiraţiile, capacităţile proprii şi reacţiile profesorilor faţă de acestea. Tot ceea ce contrazice idealului de elev pe care îl are profesorul este sancţionat de acesta din urma fizic sau verbal.
Stabilirea eşantioanelor
De ce o instituţie şcolară detolerează anumite violenţe? De ce nu le poate stopa sau denunţa? Evocarea violenţelor creează fie alte reacţii violente, fie o linişte jenantă. A recunoaşte existenţa lor înseamnă a arunca suspiciune asupra activităţii educative: reflecţia asupra etiologiei şi finalităţii actelor violente; analiza specificităţii lor într-o instituţie educativă.
Tehnici de alegere a datelor
Termenul de violenţă trebuie folosit cu prudenţă, deoarece naşte reacţii variate de la o situaţie la alta, având conotaţi diferite de la un spaţiu cultural la altul. La nivel instituţional, violenţele desemnează acele acte sau climate care dau prioritate intereselor instituţiei în detrimentul interesului copilului. Adesea se săvârşesc acte violente în numele aşa-zisului “bine al copilului”. Astfel, la un congres s-a prezentat de către un psiholog istoria unei mame care îşi bătea copilul, şi-l închidea în casă pentru a învăţa mai bine. Uneori, chiar şi dascălii procedează asemănător. Literatura de specialite menţionează că instituţiile produc violenţă. (fragment)

Reclame