Molière şi Caragiale, contemporanii noştri


Autor: prof. Cristina Codruța Bota
Școala Gimnazială Nr. 3 Calea Mare, Jud. Bihor

O idee străveche reapare ori de câte ori ne gândim la opera celui mai mare comic francez: aşa cum Corneille a creat tragedia, Molière a creat comedia. Molière este unul dintre autorii la care genul comic se regăseşte în structura sa. Opera lui e un “moment de întoarcere“ la comedie în sine, la câteva dintre modalităţile ei străvechi. La Molière comedia este “deghizat“ clasică, pentru că genul comic a apărut ca gen neclasic şi Molière a scris comedii în sensul originar al cuvântului.
Molière a reactualizat “concurenţa“ şi colaborarea între cele două forme fundamentale de comedie, cea “populară“ şi cea “literaturizată“. El a demonstrat că opera marilor autori comici este un moment de sinteză a celor două direcţii de evoluţie a genului. În valorile vechii comedii modificate de Molière este şi râsul mimic, dar râsul se rafinează la Molière. În opera sa râsul mimic nu mai are libertatea de odinioară, se transformă parţial în ironie.
Molière a încercat să “clasicizeze“ comedia, a adaptat-o la veacul său, prin gustul pentru analiza psihologică, prin fixitatea şi generalitatea unor tipuri, prin diminuarea “vulgarităţii“ farsei franceze vechi. De asemenea, Molière a “civilizat“ caricatura, a interiorizat-o, a făcut din stupidul comediei tradiţionale un “om de curte“. Prin Molière, teatrul comic ajunge la conştiinţa de sine şi actualitatea scriitorului comic se verifică pentru noi cu atât mai mult cu cât istoria mai recentă a teatrului modern este istoria revenirii artei dramatice la conştiinţa de sine. Alura modernă a comediilor vine şi din specificul lirismului molieresc.
Actualitatea scriitorului se vădeşte astfel atât din punct de vedere al structurii comediei, cât şi din punct de vedere tematic. Marele actor-dramaturg a ilustrat, ca om de teatru, acea vocaţie a artei dramatice de a fi o artă autonomă.
Pentru a-l prezenta pe “etern actualul Caragiale“ putem porni de la ipoteza critică a lui Eugen Lovinescu, care este următoarea: “eroii lui Caragiale sunt reprezentativi, dar numai pentru o epocă mărginită; ei sunt tipici. În închegarea lor intră ceva şi din sufletul omenesc, din toate vremile, dar intră totodată şi prea multe lucruri legate de nişte împrejurări restrânse, ce tind să dispară cu desăvârşire.
Prin menirea aceasta, repede a moravurilor noastre, surpă mereu însemnătatea comediilor lui Caragiale. Limba chiar în care sunt scrise este închegarea unei limbi desfigurate, dintr-un moment dat şi în anumite pături sociale. … în cincizeci de ani nu va rămâne nici cea mai mică urmă din atmosfera morală a operei lui Caragiale; amintirea republicii din Ploieşti sau a gărzii civice se va fi risipit de mult. Într-o sută de ani, fiecare rând din O scrisoare pierdută va trebui însoţit de o pagină de comentarii.“ (Liviu Papadima, Comediile lui I.L.Caragiale, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 22) (fragment)

Reclame