Studiu de specialitate – Tristan Tzara și purgatoriul artei


Autor: prof. Dumitrescu Ana
Școala Gimnazială Nr. 15, Brașov

Dadaismul a fost inițiat de către Tristan Tzara, pe numele său real Samuel Rosenstock. Acesta își alege pseudonimul din opera lui Richard Wagner Tristan şi Isolda, numele provenind de la transcrierea occidentală a cuvântului ţară. El este tânărul poet trist în țară, căruia, provenind dintr-o familie de evrei, îi este interzisă cetățenia română. În timpul Primului Război Mondial, în 1916, Tristan Tzara ajunge în Elveția, la Zürich. Aici se alătură unui grup de tineri intelectuali (printre care și Hugo Ball) care vor pune bazele celebrei mișcări numite dada. Numele mișcării este ales la întâmplare, dintr-un dicționar Larousse. În Șapte manifeste, Tristan Tzara precizează despre Dada: „Imposibilul nu este Dada – Dacă voiți să muriți, continuați – Un stat în stat e dada, e Dada în Dada … Dada e cuierul sistemului nervos.”
Manifestele lui Tristan Tzara sunt caracterizate prin opoziție, contestare, ruptură. În manifeste este utilizată masca bufonului, a clovnului care, prin umor, ironie, sarcasm, luptă împotriva tradiționalismului poetic. Ele au o retorică specifică, o formă ludică, presupun o gesticulație anume în fața unui public dominat de revoltă și de sfidare în ceea ce privește vechile forme poetice, scopul fiind apocalipsa artei. „…noi nu suntem sentimentali. Noi sfâșiem, vânt furios, cearșaful norilor și al rugăciunilor și pregătim marele spectacol al dezastrului, al incendiului și al descompunerii. ”
Hugo Ball inițiază decompoziția limbajului, intentând un proces Verbului. Astfel, limbajul poate fi distrus fără ca procesul creator să aibă de suferit. În sprijinul acestei idei, Ball aduce următoarele argumente:
1. „Limbajul nu este singurul mod de expresie. El nu poate comunica experiențele cele mai profunde…
2. Distrugerea organului vorbirii poate să devină un mijloc de autodisciplinare. Când contactele sunt tăiate, când încetează comunicarea, atunci te adâncești mai mult în tine însuți , atunci se dezvoltă detașarea, solitudinea.
3. Să scuipi cuvintele: limbajul vid, șontorog. Plicticos al societății … vei atinge o atmosferă incomprehensibilă.”
Corect din punct de vedere gramatical, discursul dadaist este unul haotic, rudimentar, descompus. Este înlăturată unitatea sintactică a frazei, prin dezordinea logică și semnatică. Cuvintele sunt lăsate în voie, în libertate ca în aceste juxtapuneri insolite de cuvinte: „telefon/ a mușca frânghiile a se lichefia/arcul/ a se cățăra/astral/memoria/către nord prin fructul său dublu/asemenea cărnii crude/foame foc sînge” (Marea plângere a obscurității mele trei – Tristan Tzara) (fragment)

Reclame