Studiu de specialitate – Portrete – Gheorghe Lazăr și Spiru Haret


Autor: prof. Claudia Popescu
Școala Gimnazială Nr. 15, Brașov

”Dascăli buni să-ţi alegi, când pe copii vrei să-i înveţi, că după ale lor năravuri să învaţă şi copiii”- spunea cândva boierul efor Iordache Golescu. Urmându-i sfatul, cu adânc respect, întoarcem filele care se referă la două mari figuri ale culturii şi educaţiei româneşti care au intrat în istorie: Gheorghe Lazăr şi Spiru Haret.
Născut în satul Avrig lângă Sibiu, probabil în 1779, într-o familie de ţărani liberi, Gh. Lazăr a crescut într-un cadru natural la poalele masivului Suru, din m-ţii Făgăraş, în apropierea castelului guvernatorului Transilvaniei, Samuel Bruckental. A parcurs clasele primare la Avrig, fiind copil vioi şi ager la minte, dornic să ştie cât mai multe. Cu ajutorul cumnatului său, preotul Ion Racotă şi a negustorului sibian Hagi Constantin Popp, se înscrie la liceu la Cluj, unde studiază latina, elina, germana, ortografia, caligrafia, istoria, geografia şi doctrina creştină. În 1801, se mută pentru un an la Liceul catolic din Sibiu, unde studiază retorica şi poetica. Revenind la Cluj, la nivelul superior, aprofundează logica, algebra, fizica, chimia, mineralogia, geodezia, arhitectura. În 1806, cu o bursă de 200 florini rambursabili, pleacă la Viena, unde rămâne trei ani pentru a studia teologia. Apoi îşi completează studiile la Karlowitz, în Boemia, dar la finalul lor, patriarhul sârb refuză să-i acorde lui Gh. Lazăr hirotonisirea. Nevoit să trăiască modest din traducerea cărţilor în limba română, în 1811, se întoarce acasă şi predă o vreme la Seminarul ortodox din Sibiu, unde îi instruieşte pe viitorii preoţi. Lazăr, cu personalitatea sa puternică, era un orator strălucit şi un mare formator al conştiiinţei individuale, profesionale şi naţionale. Le vorbea elevilor şi celor din jur despre libertatea poporului şi dreptul acestuia de a-şi alege reprezentanţii, despre luminarea maselor prin cultură. Critica pe faţă mediocritatea. Toate astea într-o Transilvanie dominată de habsburgi, în care biserica deţinea supremaţia în educarea societăţii. Ca urmare, intră în conflict cu mitropolitul Haines, care răspundea de şcoli şi cu episcopul Moga. Cei doi ţes intrigi în jurul lui Gh. Lazăr şi îi fac rapoarte la Viena.
În 1816 părăseşte Sibiul şi pleacă la Braşov ca profesor particular al copiilor boieroaicei Bărcănescu. Împreună cu familia acesteia ajuge la Bucureşti, la scurt timp după ce oraşul fusese devastat de o groaznică epidemie de ciumă. Lazăr avea 37 de ani şi cu ajutorul logofătului Bărcănescu intră repede in anturajul multor personalităţi ale vremii. Înalt, uscăţiv, îmbrăcat după moda austriacă, cu ochii mari şi privirea ardentă, Lazăr s-a făcut repede remarcat şi apreciat ajutat fiind de cultura sa remarcabilă şi de ideile sale novatoare. Printre alţii îl convinge pe banul C-tin Bălăceanu, efor, de necesitatea deschiderii unei şcoli de nivel superior în limba română. Acest proiect venea în întâmpinarea dorinţei Eforiei Şcoalelor- strămoaşa inspectoratelor de azi- care se ocupa de bugetul şi organizarea educaţiei. (fragment)

Reclame