Valoarea stilistică a subiectului


Autor: prof. Larisa Sorinela Cenușe
Școala Gimnazială Crăciunești, jud. Maramureș

Pornind de la ideea că întotdeauna valoarea stilistică a unei expresii gramaticale se obţine printr-o abatere de la regulă, subiectul, cu varietatea situaţiilor în care apare (exprimat sau neexprimat), are o pondere stilistică deosebită. Exprimat prin pronume personal, subiectul poate pune în evidenţă antiteze puternice, specific romantice, ca în exemplul:
,,Voi credeaţi în scrisul vostru,/ noi nu credem în nimic .’’(M. Eminescu , Epigonii)
În vorbirea populară şi cea familiară se folosesc unele construcţii deosebite pentru exprimarea subiectulu. Acestea au o mare expresivitate:
,,Te căptuşeşte ea , Mărioara, acuş !’’(I. Creangă , Amintiri…)
În exemplul citat, dubla exprimare a subiectului are un pronunţat caracter afectiv, exprimând starea sufletească a personajului. Uneori pronumele îşi păstrează forma masculină, chiar urmat de un substantiv feminin: A pleca el mama de-acasă.
Numărul propoziţiilor cu subiect masculin a fost atât de mare încât din obişnuinţă, el s-a extins şi acolo unde subiectul era feminin. S-a ajuns la un fel de neutralizare a lui el – gramaticalizarea lui într-un morfem antepus subiectului adevărat. La început subiectul a fost exprimat prin pronume, ceea ce a apărut cu atât mai insuficient cu cât accentul cădea pe predicat, membrul cel mai important stilistic. Se repetă subiectul sub forma substantivului căruia îi ţinea locul pronumele, pentru evitarea neînţelegerii. Valoarea stilistică derivă din deplasarea accentului pe pronume, nu pe verb. Când s-a simţit nevoia să se exprime încă o dată subiectul, prin repetare, a devenit membrul cel mai important. Accentul a trecut de pe subiectul- pronume (adevăratul subiect, căci substantivul devine un fel de apoziţie). Fenomenul, particularitatea limbii populare, apare îndeosebi în opera lui Creangă (după I. Iordan, Stilistica limbii române, pag. 246). În Gramatica limbii române explicată, C. Dumitriu admite existenţa subiectului dublat sau anticipat . Autorul arată că subiectul reluat sau dublat se întâlneşte în două tipuri de construcţii:
a) Subiectul exprimat printr-un pronume personal este dublat printr-un substantiv:
,,Bine , voinice…a veni ea şi vremea aceea .’’ (I. Creangă)
Consrucţia se caracterizează prin topica subiectivă a părţilor de propoziţie principale: predicatul precede subiectul. Verbul predicat este accentuat în context, ceea ce face ca pronumele – subiect să rămână în umbră, motiv pentru care vorbitorul simte nevoia să-l precizeze printr-un substantiv.
b) Subiectul exprimat printr-un substantiv este dublat printr-un pronume personal sau demonstrativ: „Virtutea pentru dânşii, ea nu există .’’ (M. Eminescu )
Dorinţa vorbitorului este de a reliefa subiectul. Necesitatea reluării subiectului este motivată atunci când între subiect şi dublarea lui prin pronume apar diverse intercalări. Reluarea subiectului cu rol stilistic este folosită şi pentru a accentua, pentru a crea un efect de insistenţă: Exemplu: ,,Cezarul chiar Cezarul de mult ar fi căzut’’. (M. Eminescu, Împărat şi proletar)
În poezia lui L. Blaga repetarea subiectului este o expresie a profunzimii: ,,Şi mut/ ascult cum creşte-n trupul tău/ sicriul , sicriul meu’’. (L. Blaga) (fragment)

Reclame