Studiu de specialitate – Planul simbolic în romanul ”Moromeții” de Marin Preda


Autor: prof. Pruncuț Daniela
Liceul Tehnologic Sanitar Vasile Voiculescu Oradea

Moromeții este romanul care se identifică întru totul cu spiritul lui Marin Preda, o carte tulburatoare prin simbolurile și semnificațiile pe care le închide, dincolo de epoca în care a fost creat și pe care o evocă artistic. Problematica acestui roman, cât și a celorlalte (“Marele singuratic”,“Delirul”,“Cel mai iubit dintre pământeni” și chiar romanul autobiografic ”Viața ca o pradă ”) este eterna confruntare între om și timpul istoriei agresive.
Despre planul simbolic al romanelor lui Marin Preda comentează criticul Eugen Simion: “În acest solid roman realist există și un al doilea plan, unde semnele, simbolurile trimit la altă față a existenței țărănești.” Cele mai multe dintre aceste simboluri au însă valențe tragic. Astfel, salcâmul tăiat anticipează destinul lui Ilie Moromete, croncănitul ciorilor, blestemul Guicăi însoțesc prevestitor eroul spre golul social de la începutul volumului al doilea. Ușa lăsată larg deschisă în blocul Algiu la despărțirea de fiii săi o va purta în suflet cu speranța nerostită că cei trei se vor întoarce. Fără a intra nimeni, pe aceeași ușă iese definitiv Niculae. Simbolul prefigurează destinul posibil, reconfirmat de locul ocupat la masa de seară, la începutul romanului, și de dialogul cu tatăl din aceeași parte.
Incipitul romanului a fost mult comentat de către critica literară. S-a spus că, dincolo de calitățile tipice pentru romanul realist, de a instala în timp și spațiu acțiunea, de a prezenta personajele, acest început este semnificativ pentru atitudinea prozatorului față de personajele sale. “Timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare” este propoziția-cheie prin care autorul se identifică cu mentalitatea personajului principal, Ilie Moromete, pentru care lumea are sens doar dacă se perpetuează așa cum a fost moștenită de la generațiile anterioare.
La o primă lectură, începutul romanului Moromeții poate părea construit după aceeași schemă cu cea a romanului Ion: spațiul, timpul, o scenă de grup specifică vieții tradiționale – acolo, grupul mare, satul, care reunește toate categoriile sociale, de vârstă și de sex, aici, grupul mic, familia, cu toți membrii ei, acolo, hora de duminică în satul Pripas, aici, întoarcerea familiei Moromete de la câmp, punctând cu remarcabilă precizie și economie relațiile dintre personaje, unele cu rostul de a le caracteriza.
Este pasajul care introduce cuvântul stănoagă, devenit o dată cu romanul Moromeții foarte cunoscut în limba română, în ciuda statutului său de de cuvânt de origine populară, chiar dacă sensul său nu a fost bine înțeles, contextul dând loc la ambiguități. Pentru că acest obiect de recuzită moromețiană nu este un loc ce ședere, cum s-ar înțelege din pasajul respectiv, ci este un punct de sprijin într-un spațiu de trecere, podișca (podețul), prin care gospodăria lui Moromete se leagă de restul satului.  (fragment)

Reclame