Aptitudinea de școlaritate


Autor: prof. Broscaru Irina Ștefana
Școala Gimnazială Rojiste, com. Rojiste, jud. Dolj

Atitudinea de şcolaritate este o însuşire psihologică complexă, care facilitează adaptarea copiilor la sarcinile şcolare. Ea se formează prin antrenarea activităţii cu caracter instructiv educativ.
Adaptarea şcolară presupune alături de maturitatea intelectuală, conativ-motivaţională, şi prezenţa unui anumit grad maturitate socială. Acestea se referă la însuşirea şi respectarea unor deprinderi de conduită civilizată în colectiv, la existenţa unei independenţe relative a copilului în acţiune şi faţă de adult, la posibilitatea de a se adapta facil la prezenţa persoanelor străine, la prezenţa spiritului de întrajutorare, perseverenţă în acţiune, încredere în forţele proprii sunt alte obiective luate în considerare în aprecierea maturităţi copilului.
Învăţământul pe care îl organizăm pentru tineri pentru a spori valoarea acestei adaptări, nu poate fi apreciat decât prin prisma răspunsului la această întrebare capitală: oare adaptarea a fost amelio-rată? Iată criteriul nostru pedagogic. Dar, pentru ca o educaţie să fie bună, ea nu trebuie să mărească randamentul unui individ singular, ci să facă să profite şi colectivitatea de pe urma acestui spor. Aceasta, cu atât mai mult cu cât reforma pedagogică vizează transformări la nivelul structurii şi funcţionării sistemului de învăţământ pe verticală şi pe orizontală. Pe verticală, prin asigurarea conti-nuităţii între treptele de învăţământ, iar pe orizontală prin conceperea conţinuturilor într-o perspectivă inter şi transdisciplinară deschisă valorilor specifice educaţiei permanente.
Între cele două trepte de în-văţământ puntea de legătură o reprezintă grupa mare pentru şcoală ce cuprinde copii în vârstă de 5-6 ani, cu prevederea în actul amintit mai sus de a fi obligatorie, în vederea sprijinirii dife-renţiate a acestora, pentru egalizarea şanselor de reuşită şcolară.
Cuceririle ştiinţifice actuale în do-meniul psihopedagogiei relevă că dascălul nu mai este doar o sursă de cunoştinţe, ci acestuia îi revine sarcina de a canaliza şi a orienta realizarea optimă a posibilităţilor de dezvoltare ale fiecărui elev, prin organizarea şi individualizarea activităţii şcolare.
Ineficacitatea învăţământului – arată B.F. Skiner – provine în mare măsură tocmai din nereuşita noastră în a găsi o soluţie la problema pe care o pun deosebirileindividuale (intelectuale, emoţionale, motivaţionale, de ritm de învăţare şi de uitare etc.) dintre elevi.
Intrarea în clasa I marchează o”coti-tură însemnată în viaţa copilului pe care,alături de el, o resimte şi familia. Se reali-zează acum dorinţa preşcolarului de a deveni şcolar. Dacă până atunci preşco-larul interpretează doar imaginativ şi exterior rolul de elev, odată cu intrarea în şcoală el ajunge într-o lume reală, organizată după reguli „speciale”. (fragment)

Reclame