Rolul metodologiei didactice în actualul curriculum școlar


Autor: prof. înv. primar Lungu Ana-Maria
Școala Gimnnazială Nr. 1 Rovinari, jud. Gorj

“O educaţie bunã este izvorul întregului bine în lume”(Immanuel Kant)

Privind modernizarea din punctul de vedere al procesului de învăţământ, se disting două tendinţe convergente: apropierea cunoaşterii didactice de cunoaşterea ştiinţifică şi transformarea elevului în subiect activ al propriei deveniri.
Întregul proces de învăţământ reprezintă o vastă acţiune de modelare a personalităţii copilului, ce are loc într-o ambianţă specifică, şcolară, în care operează cu maximum de intensitate, conţinuturi ştiinţifice, literar-artistice, tehnice, practice şi etice etc., selecţionate şi structurate în acest scop, până ce acestea din urmă se personalizează, devenind un bun personal al elevului.
În procesul de învăţământ profesorul, ca şi elevii, acţionează prin intermediul unor metode de predare şi învăţare. Calitatea muncii lor este în funcţie de aceste metode, ele constituind o sursă însemnată de creştere a capacităţii şi eficienţei învăţământului. Aplicându-se metode deosebite, se obţin diferenţe esenţiale în pregătirea elevilor. Nu există activitate de predare şi învăţare care să nu includă cu necesitate în structura ei un anumit fel de a se proceda, o anumită tehnică de execuţie, de realizare a acţiunii respective.
Metoda include în structura ei o suită echivalentă de procedee. Valoarea şi eficienţa unei metode rezidă în calitatea şi eficienţa acestor procedee pe care ea le înglobează. În cadrul unei metode, procedeele pot varia ca număr şi poziţii, îşi pot schimba locul fără să afecteze scopul urmărit. Varietatea procedeelor face metoda mai atractivă, mai interesantă şi mai eficace. Între metodă şi procedeu relaţiile sunt dinamice; metoda poate deveni ea însăşi procedeu în cadrul unei alte metode; tot aşa, un procedeu poate fi la rang de metodă la un moment dat. Ansamblul metodelor de predare şi învăţare utilizate constituie ceea ce se numeşte metodologia procesului de învăţământ. Aceasta are un caracter dinamic, se distinge prin flexibilitate, supleţe, permanentă deschidere la înnoire, preocupare de racordare la cerinţele actuale ale învăţământului.
În ultimele decenii a crescut interesul pentru aşa-numitele metode activ-participative. Sunt considerate activ-participative toate acele metode care sunt capabile să mobilizeze energiile elevului, să-i concentreze atenţia, să-l facă să urmărească cu interes şi curiozitate lecţia, să-i câştige adeziunea logică şi afecţiunea faţă de cele nou învăţate, care-l îndeamnă să-şi pună în joc imaginaţia, înţelegerea, puterea de anticipare, memoria etc. Aceste metode pun mai mult accentul pe cunoaşterea operaţională, pe învăţarea prin acţiune, prin manipulare în plan manual şi mintal a obiectelor, acţiunilor etc. (fragment)

Reclame