Școală – familie – un parteneriat pe cale de dispariție?


Autor: prof. Broscaru Irina Ștefana
Școala Gimnazială Rojiste, com. Rojiste, jud. Dolj

Părinții sunt primii și cei mai importanți educatori. De aceea, în relație cu școala, rolul familiei trebuie să fie bine definit. Dacă nu este așa, se constată disfuncții în activitatea de educație: elevul nu vine la școală lipsind nemotivat și părinții nu știu acest lucru; elevul nu este supravegheat în activitatea de învățare și apare insuccesul școlar, corigența sau chiar repetenția; elevul nu își organizează bine timpul liber în afara programului și este atras în viață »de cartier» ajungând de cele mai multe ori în atenția poliției.Uneori relația elevului cu familia nu îl ajută să se integreze în colectiv, ori familia este prea tolerantă și normele școlii par prea exigente, ori familia nu-l poate stăpâni și ca urmare constată o deteriorare a relației profesor /elev, elev/profesor.
Adesea se constată existența conflictului dintre generații văzut atât din prisma părintelui cât și al elevului, părintele nu acceptă comportarea propriului copil, iar elevul, la rândul său, nu se consideră înțeles de adulți (din școală, din familie, din comunitate).Elevul petrece cea mai mare parte a timpului în familie (cca.18 ore pe zi), de aceea părinții sunt primii și cei mai importanți educatori.
Pentru ca parteneriatul școală – familie să-și demonstreze eficiența trebuie să se respecte anumite condiții de realizare a acestuia :
-părinții să fie percepuți de către cadrele didactice ca persoane active și valoroase pentru educarea copiilor ;
-părinții să se implice în mod concret în luarea de decizii referitoare la activități extrașcolare, la modificarea orarului, la stabilirea disciplinelor optionale, etc. ;
-responsabilitatea pentru evoluția copilului să fie împărțită între școală și părinți.
Profesorii trebuie să renunțe la poziția de putere, de superioritate în relația cu părinții și să își asume propria responsabilitate pentru eșecurile copilului. La rândul său, părintele trebuie să aibă disponibilitatea necesară pentru a juca noi roluri în viața școlii. El ajută voluntar activitatea didactică, oferindu-se ca resursă de învățare: el învață, se informează în legătură cu modul de conducere și organizare a procesului instructiv- educativ în școală; susține motivația pozitivă a copilului pentru învățarea școlară; devine o sursă complementară de informație pentru școală, în legătură cu comportamentul copilului în familie; este resursa educațională prin experiența sa de viață și de cunoaștere, este un educator important al copiilor săi, oferindu-le valori și modele de conduită, este inițiatorul schimbării în școală, analizand critic viața școlară și intervenind cu sugestii de ameliorare acolo unde este cazul.
Cadrul didactic trebuie ca mai întâi să se întrebe care sunt valorile și atitudinile față de școală pe care fiecare familie le transmite, care e stilul de influențare, atmosfera familială. (fragment)

Reclame