Copii problemă sau părinți problemă?


Autor: înv. Solomei Ionela
Școala Gimnazială Letea-Veche, Bacău

Lipsa de respect față de reguli si comportamentele menite să confrunte autoritatea parinților sunt specifice fiecărui copil și pot apărea, uneori, încă din primul an de viață. Pentru unii copii, aceasta va deveni o caracteristică definitorie a viitorului adult, în ciuda tuturor eforturilor pe care le vor depune parinții lor, pentru a îi învăța obediența. Pentru alții, însă, aceasta reprezintă doar o fază, peste care vor trece în scurt timp.
De cele mai multe ori copiii singuri la părinţi pot fi caracterizaţi ca fiind egocentrici, dependenţi şi temperamentali. Totuşi, familiile mici, în general, şi opţiunea unui singur copil cresc în popularitate.
Copilul singur la părinţi are şanse foarte mari să fie dependent de părinţi şi să fie extrem de răsfăţat. De cele mai multe ori el nu este doar protejatul părinţilor ci şi al bunicilor. Aceştia vor face tot posibilul ca „micului prinţ” să nu îi lipsească nimic. Aşa că, acest copil nu va şti să se comporte în grup cu ceilalţi copii şi nu va înţelege că e frumos să-şi împartă cu alţii bunurile. În acelaşi timp, pentru acest copil cuvântul „concurenţă” nu are o definiţie clară, el neştiind ce înseamnă a pierde un joc sau a-ţi aştepta rândul. Copilul unic, care de cele mai multe ori are parte de toată atenţia acasă, trebuie ajutat să îşi facă prieteni întrucât în educaţia sa există o problemă care îl poate împiedica să-şi facă apropiaţi: el are impresia că i se cuvine tot, indiferent despre ce este vorba. În majoritatea cazurilor, aceşti copii au prieteni imaginari, astfel că ei au tendinţa aproape înnăscută de a nu-şi asuma responsabilitatea, de a arunca vina pe oricine altcineva. Trebuie făcut astfel încât să se apropie de el un alt copil cu care se aseamănă cel mai mult. Cum? Pornind de la aşezarea copiilor în bănci sau pe rânduri până la antrenarea lor în diverse jocuri, exerciţii pe grupe, echipe, rânduri etc. Având în vedere că dascălii pot privi şi în sufletul copiilor, probabil că modul în care vor fi grupaţi va fi unul în care similaritatea să fie caracteristica de bază a acelui grup.
Copiii nu trebuie şi mai mult provocaţi la mânie, deci trebuie să avem grijă la reacţiile noastre atunci când copiii sunt furioşi, dar şi atunci când nu sunt furioşi (Kuzma, 2007). Disciplinarea se face cu răbdare, se cere un lucru, te asiguri că a înţeles şi că îl face, apoi se poate cere alt lucru, şi aşa mai departe. Cerând prea multe lucruri deodată, copilul va ajunge să nu mai facă niciunul. (fragment)

Reclame