Incluziunea și nevoile individului


Autor: prof. Turcu – Decu Daniela – Camelia
Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Brăila

În ceea ce priveşte educaţia copiilor cu C.E.S. există două concepte cheie: integrarea şcolară şi incluziunea şcolară. Incluziunea şcolară presupune ca învăţământul să se adapteze cerinţelor copiilor, astfel ca toţi copiii să aibă posibilitatea de a învăţa împreună, indiferent de dificultăţile întâmpinate de aceştia.
Educaţia incluzivă a apărut din nevoia de schimbare a atitudinilor şi mentalităţilor, dar şi a politicilor şi practicilor de marginalizare. Incluziunea se constituie tot mai mult ca fiind cea mai potrivită abordare pentru înţelegerea şi satisfacerea nevoilor de învăţare a tuturor copiilor în şcolile publice, cât mai aproape de casa fiecăruia, de grupul din care face parte. Înseamnă că şcolile trebuie să fie ale tuturor copiilor.
Crearea şcolilor care să-i primească pe toţi copiii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau dizabilităţile acestora (dificultăţi de învăţare, dizabilităţi intelectuale, dificultăţi de vedere, dificultăţi de auz, dizabilităţi fizice, tulburări de comportament), înseamnă un sistem educaţional lărgit care foloseşte toate resursele comunităţii pentru a asigura îndeplinirea cerinţelor celor care învaţă.
Fiecare individ deţine un stil propriu de dezvoltare şi de învăţare. Fiecare are, la un moment dat, probleme de adaptare la existenţă. Rezolvarea lor eficientă determină progresul copilului, iar nerezolvarea lor duce la reducerea şanselor acestuia de a participa la viaţa socială, adică scad şansele de a fi integrat.
Creşterea participării şcolare şi a frecvenţei elevilor din comunitatea locală, îmbunătăţirea rezultatelor şcolare ale tuturor elevilor şi reducerea repetenţiei şi a altor forme de excludere de la posibilitatea de a învăţa sunt câteva obiective care trebuie să fie prioritare fiecărei şcoli.
Pe lângă sistemele de sprijin pe care şcoala le poate dezvolta şi utiliza, este nevoie de un sistem de sprijin care să funcţioneze dincolo de şcoală. Pentru început, acesta poate fi format dintr-un profesor itinerant care să asigure sprijinul. Există chiar o strategie a formării echipelor de specialişti, care se deplasează dintr-o şcoală în alta pentru a oferi consultanţă sau să desfăşoare diferite activităţi. Acestea pot funcţiona la nivel local – într-un cartier, comunitate sau grup de şcoli.
Toate acestea reprezintă doar o teorie dacă nu se acordă fiecărui copil atenţia care i se cuvine în conformitate cu drepturile pe care le are. Adesea se invocă lipsa fondurilor, condiţiile precare sau alte motive. Uneori, incluziunea este numită utopie.  (fragment)

Reclame