Studiu de specialitate: Psihologia traumei – studiu de caz


Autor: prof. Turcu – Decu Daniela – Camelia
Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Brăila

Elena, elevă în clasa a IX-a, pare la prima vedere o fată liniştită, care evită să vorbească.
Doamna dirigintă a pus la început comportamentul său ezitant pe seama faptului că la începutul clasei a IX-a elevii au nevoie, în funcție de particularitățile fiecăruia, de o oarecare perioadă de acomodare la noul colectiv. În timp, doamna dirigintă, din discuțiile avute cu Elena, a constatat următoarele: din cauza faptului că mama este plecată în Spania, ea a rămas în grija tatălui.
Numai că, acesta având grave probleme cu alcoolul, aceasta a profitat de lipsa de interes a acestuia pentru evoluţia sa şcolară şi, ca urmare, au început să se manifeste tulburări de comportament şi la învăţătură.
Descoperirea cauzelor generatoare:
– Elena nu are prieteni, nu socializează cu colegii de clasă și este tot timpul deprimată;
– notele obținute sunt tot mai mici, pe măsură ce numărul de absențe nemotivate crește.
Comportamentul:
– nu vorbeşte în clasă decât atunci când i se adresează în mod direct o întrebare;
– dă răspunsuri ezitante și nesigure;
– nu are capacitatea de concentrare necesară lucrului în echipă, lăsând mereu în seama colegilor și sarcina sa de lucru;
– Elena are capacităţi intelectuale de nivel mediu;
– are puţine prietene, începe foarte rar o conversaţie și nu iese în recreație.
În dialogul dintre tatăl fetei și doamna dirigintă purtat la școală, aceasta este descrisă diferit de către tată. Acesta spune că îi este greu de când a plecat mama, că și Elenei îi este foarte dor de aceasta și că îi simte lipsa, văzând-o deseori plângând pe furiș. De la plecarea mamei are din ce în ce mai multe probleme cu ceilalţi şi de multe ori refuză să meargă la şcoală, dacă nu vorbeşte cu mama sa pe messenger, seara sau dimineața, înainte de a pleca de acasă;
– are un comportament ostil şi agresiv faţă de sora ei; vorbeşte și se poată destul de urât cu ea;
– tatăl nu o pedepseşte pentru ceea ce face, considerând că va veni timpul când Elena îşi va da seama că greşeşte, convins fiind că atunci când mama va reveni acasă lucrurile se vor rezolva de la sine; uneori, când simte că situația îl depășește consumă alcool. (fragment)

Reclame

Un gând despre ”Studiu de specialitate: Psihologia traumei – studiu de caz

Comentariile nu sunt permise.