Studiu de specialitate – Cunoașterea elevului prin prisma relației școală-familie


Autor: prof. înv. primar Toma Elena Larisa
Liceul Teoretic „Henri Coandă” Craiova

SCOPUL CERCETĂRII
Familia are un rol foarte important în dezvoltarea copilului,în stilul de viaţă al acestuia,iar educarea şi formarea lui are loc de asemenea în familie şi în şcoală.
De aceea am considerat că este foarte important pentru învăţători să cunoască atitudinea copiilor faţă de familie şi a familiei faţă de ei şi necesităţile lor.
EŞANTIONUL DE CERCETARE
Cercetarea s-a desfăşurat pe un eşantion de 24 de elevi de clasă pregătitoare din cadrul unui liceu cu clase primare din localitatea Craiova.
REZULTATELE CERCETĂRII
1. La întrebarea “Cum îşi petrece copilul dumneavoastră timpul liber?”majoritatea părinţilor au spus că copii lor în timpul liber se joacă sau privesc la televizor desene animate şi numai 3 copii preferă să se plimbe.Dintre jocuri,cele mai practicate suntŞjocul cu mingea,cu maşinuţele sau păpuşile,dar preferă,de asemenea,jocurile logice şi jocurile pe calculator.
2. La întrebarea “Copilul dumneavoastră doreşte să se joace singur sau cu alţi copii ?”,toţi părinţii au răspuns că copiilor le place să se joace cu alţi copii,dar dintre toţi,6 ştiu să se joace şi singuri.
3. La întrebarea “Dumneavoastră sunteţi solicitaţi în jocurile lor preferate?” 18 părinţi au răspuns “Da”,9 părinţi au răspuns:”Câteodată”,iar 3 părinţi au răspuns “Nu”.
4. La întrebarea “Cu cine îi place să vorbească?”, răspunsurile au fost următoarele: cu părinţii -10, cu oamenii mature -3, cu pesoanele cunoscute -8, cu rudele -2, cu copii -3, cu toată lumea -4.
5. La întrebarea “Cu cine nu îi place copilului să vorbescă?”, părinţii au răspuns: cu străinii -17, cu copii mai mici -3, cu copii îl supără -3, nu are antipatii -7.
6. La întrebarea “Copilul dumneavoastră îşi face uşor prieteni?”, răspunsurile au fost următoarele: DA -25 şi NU -5, de aici deduce că majoritatea copiilor sunt sociabili şi prietenoşi.
7. La întrebarea “Cu ce jucării se joacă copilul în familie ?”, răspunsurile au fost variate: calculatorul -6, păpuşile -7, maşinuţele -9, mingea -4, bicicleta -2, lego -2, ceea ce înseamnă că încă mai sunt preferate jucăriile tradiţionale, dar încep să le placă din ce în ce mai mult jocurile pe calculator. (fragment)

Reclame