Marin Sorescu: lectura didascaliilor (studiu critic)


Autor: prof. Simona Chiș
Liceul ”Alexandru cel Bun”, Botoșani

Încă din perioada interbelică, scriitorii dramatici şi-au obişnuit publicul cu un tip nou de didascalii, destinate în mod (aproape) egal atât regizorului spectacolului, cât şi lecturii. Dacă la Caragiale indicaţiile scenice erau doar atât – indicaţii scenice (adică precise, concise, practice), la Blaga sau Camil Petrescu acestea au pondere sporită, calităţi beletristice şi un rol complex. Este, aşadar, de la sine înţeles că didascaliile nu mai pot fi astăzi doar un vehicul transparent al ideii, ele şi-a câştigat o parţială autonomie ca texte/fragmente literare.
În mod paradoxal, modernul şi volubilul Sorescu aspiră în didascalii spre o concizie aproape clasică. Am spus aproape, fiindcă în puţinele rânduri închise între parantezele textului dramatic autorul lasă, totuşi, loc unor subtile canale prin care pătrund şi subiectivitatea, şi literaturitatea.
Uneori, ca mai jos, o scurtă descriere a personajului se umple de patos:
“Paracliserul – aprinde lumânări. Mai tânăr la început, mai bătrân la urmă – cum trece vremea!” (Paracliserul)
Deşi eliptic, textul surprinde foarte distinct o atmosferă sugestivă, o stare de spirit, face un crochiu al viziunii sale artistice:
“Scena e împărţită în două. (…) Cealaltă jumătate – apa, nişte cercuri făcute cu creta.” (Iona, Tabloul I)
“O gură de grotă, spărtura ultimului peşte spintecat de Iona. În faţă, ceva nisipos, murdar de alge, scoici. Ceva ca o plajă (…) La gura grotei răsare barba lui Iona. Lungă şi ascuţită, vezi barba schivnicilor de pe fresce”. (Iona, Tabloul IV)
Se observă grija lui Marin Sorescu pentru frazare, folosirea punctului acolo unde, din punct de vedere sintactic, ar fi stat mai bine virgula, deoarece s-ar fi evitat acel enunţ eliptic, iar atributul nu ar fi fost separat de substantivul determinat. Dar, în mod clar, Sorescu vizează un anumit efect stilistic. În secvenţele citate, Sorescu limitează drastic libertatea scenografului de a recrea un decor marin: cercurile desenate cu creta fac parte din intenţia autorului de a plonja în derizoriul existenţei: realitatea e un simulacru, şi nici măcar unul de calitate. Prin cercurile desenate socratic, ca şi prin ideea realităţii drept copie şi aparenţă (ceva ca), piesa se proiectează pe fundalul filozofiei antice. (fragment)

Reclame