Studiu de specialitate – Rolul poveștilor în dezvoltarea personalității copiilor


Autor: prof. consilier școlar Pop Elena
Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională
Școala Gimnazială nr. 88, București

Mai au copiii nevoie de povești? Copiii secolului XXI – înzestrați parcă cu abilități digitale înnăscute, care mânuiesc de la vârste fragede cu o rapiditate uimitoare tabletele și telefoanele, care atunci când ajung la vârsta de școală știu deja să utilizeze calculatorul și care cedează atracției imaginilor oferite de televizor oricât de obosiți ar fi? În tot acest tumult de informații, la care sunt supuși atât parinții, cât și copiii, mai este oare timp pentru spus și ascultat povești?
Obiceiul, care exista cândva şi se adresa în primul rând adulţilor şi nu copiilor, s-a pierdut demult. Nevoia sufletească a rămas, însă, aceeaşi şi o vedem deghizată în succesul pe care îl au poveştile moderne: „Stăpânul Inelelor” sau „Harry Potter”. Ea izvorăşte din acea parte esenţială din noi înşine pe care Eric Berne o numea „starea eului copil”, o parte care conţine „intuiţiile, spontaneitatea şi creativitatea” noastră. (Mitrofan, 2005).
Mulţi părinţi vor susţine că basmele vor fi avut, poate, importanţa lor în trecut, dar că în zilele noastre copiii ar trebui educaţi în contact cu realitatea tehnicii şi a conţinuturilor acesteia. Lumea basmelor, vor spune ei, este o lume ireală, fantastică care nu are nici o legătură cu lumea exterioară. La o primă vedere, superficială, aceste afirmaţii nu pot fi contrazise. Însă, analizate în profunzime, poveştile au legătură cu lumea interioară a oricărei fiinţe umane. Ele ne vorbesc simbolic despre povestea fiecărei vieţi omeneşti, despre drumul pe care îl parcurgem fiecare în felul nostru unic şi totuşi la fel.
Poveştile pot avea o influenţă subtilă asupra identităţii copiilor, dar şi a adulţilor. Într-o poveste procesele interne sunt externalizate şi devin comprehensibile, fiind reprezentate de personajele şi evenimentele din poveste.
„Natura ireală a poveştilor, spune Bettelheim (1991), este un mecanism important pentru că face evident faptul că poveştile nu oferă informaţii folositoare despre lumea externă, ci despre procesele interioare care au loc într-un individ”.  (fragment)

Reclame