Studiu de specialitate – Rolul empatiei în activitatea didactică


Autor: înv. Leu Mihaela Mioara
Școala Gimnazială Morteni, jud. Dâmbovița

Succesul sau insuccesul școlar se datorează într-o măsură determinantă cadrului didactic. Începând de la „primul contact”cu elevul, contact care este permanent reținut de copil, și până în momentul despărțirii, tactul pedagogic al învățătorului ușurează sau îngreunează procesul educativ. Nu trebuie să se uite că acest contact cu elevul nu are loc numai în clasă, în timpul lecțiilor, ci îl urmărește pe învățătorul său pretutindeni.
Școala îi cere învățătorului câte puțin din însușirile unui actor, ale unui muzicant, îi cere să fie un bun povestitor, să aibă multă răbdare, dar înainte de toate, să iubească elevii ca un părinte adevărat. El trebuie să dea o interpretare corectă faptelor observate, să determine cu precizie ceea ce putea declanșa anumite manifestări, iar atunci când ia măsuri să știe să le aleagă pe cele mai potrivite, pentru a nu provoca decepții și a nu crea noi conflicte.
Ca învățător, am observat că un comportament empatic mai ridicat se manifestă acolo unde randamentul elevului este mai bun, unde satisfacțiile de ambele părți sunt mai mari. Atunci când intervin dificultăți de înțelegere și asimilare din partea elevilor, iar consumul de energie și tensiunea nervoasă a învățătorului crește, gradul de empatie este scăzut. Practicile educaționale continuă să fie dominate de ideea autorității învățătorului, care menține monopolul asupra situațiilor de vorbire, care controlează în mod exagerat opiniile vehiculate. În aceste condiții persistă câteva întrebări justificate:
*De ce se implică elevii atât de puțin în dialogul școlar, deși libertatea lor de manifestare și exprimare a crescut simțitor?
*Ce se poate face pentru a-i ajuta pe elevi să se dezvolte liber, fără constrângeri?
*După ce criterii ar putea fi apreciat gradul de participare a elevilor la realizarea schimbului de idei și competențe?
Se consideră, de cele mai multe ori, că elevii se implică prea puțin sau deloc în dialogul școlar din cauze care, uneori, sunt obiective, întemeiate, iar alteori subiective:
-temperamentul elevilor (introvertit, nesociabil, timid, pasiv);
-gradul de solicitare în realizarea sarcinilor școlare;
-atractivitatea pe care o inspiră învățătorul;
-capacitatea stimulativă a învățătorului și a clasei de elevi.
Multe cauze privesc incapacitatea cadrului didactic de a provoca interacțiuni dezirabile în rândul elevilor. Elevii invocă nu atât cauze de ordin logic, rațional, cât mai ales cauze de ordin sensibil, emoțional. (fragment)

Reclame