Studiu de specialitate – Respirația la alge


Autor: prof. Slăvulete Coralia Mariana
Liceul Tehnologic Iancu Jianu, Olt

Intensitatea respiraţiei
Ca toate organismele vii, algele obţin în procesul dezasimilaţiei prin descompuneri oxidative, însemnate cantităţi de energie. În aceste descompuneri apare catabolismul energetic care face cu necesitate apel la oxidoreducere, contează pe transferul de electroni şi creează, prin fosforilare, legături bogate în energie de tipul ATP; printr-un astfel de complicat organism se degajă energia indispensabilă activităţii celulare.
Respiraţia este completa oxidare a componentelor organice care duce la eliberarea de energie şi la formarea de compuşi minerali. Respiraţia este, în acest fel, o degradare completă care, în lanţul proceselor biochimice presupune un acceptor terminal de origine
minerală pentru electronii transferaţi în cursul oxido-reducerii. În respiraţia aerobă acest acceptor este oxigenul.
În cazul respiraţiei endogene substratul este de origine internă; o astfel de respiraţie nu are nici intensitatea şi nici puterea proceselor fototrope şi chimiotrope dar este generală şi continuă, totdeauna prezentă în toate celulele, chiar în stare de viaţă latentă. Mecanismele ei diferă de cele ale respiraţiei aerobe.
Măsurarea intensităţii respiraţiei la alge se face în cele mai frecvente cazuri cu metoda manometrică Warburg, prin care se exprimă absorbţia de oxigen în mm3/g/oră. S-a ajuns la concluzia că algele roşii au intensitatea respiraţiei cea mai mare urmate de algele brune şi cele verzi. Cercetările similare asupra valorilor ratei respiratorii algale au confirmat deosebirile interspecifice şi interdependenţa dintre morfologia talului şi intensitatea consumului de oxigen. În cadrul unor studii asupra diferenţelor morfologice al dezvoltării şi fiziologiei la Fuscus veziculosus s-a constatat că anterozoizii prezintă respiraţia cea mai intensă şi că schimbul lor de gaze este de 13 ori mai mare decât cel al talului. (fragment)

Reclame