Gândirea critică la școlarul mic


Autor: prof. înv. primar Șandru Mirela Alexandra
Școala Gimnazială Regina Maria Sibiu

“Că în viaţă cel puternic
Şi cel sfânt este cuvântul
Care leagă peste timpuri
Omul, cerul şi pământul.”
Problema cunoaşterii şi dezvoltării atitudinii active, creative nu este nouă, dar ea se pune astăzi mai pregnant datorită societăţii contemporane, puternic dezvoltată şi frământată de noi situaţii. Pe măsură ce lumea devine tot mai complexă şi democraţia se răspândeste tot mai mult, devine evident faptul că tinerii trebuie, mai mult ca oricând să fie capabili să rezolve probleme dificile, să examineze critic condiţiile, să cântărească alternativele şi să ia decizii gândite în cunoştinţă de cauză. Este de asemenea evident că a gândi critic este o capacitate care trebuie dezvoltată şi încurajată într-un mediu de învăţare propice.
Ştiinţa, tehnica, viaţa socială solicită mai mult ca oricând inteligenţa şi inventivitatea membrilor societăţii. Şcoala este a comunităţii şi întreaga societate este responsabilă de condiţiile şi calitatea învăţării. E absolut necesar ca elevul să se implice şi să participe activ, să devina un partener motivat al procesului de învăţare.

Astfel copilul supus, dirijat şi apatic e transformat într-un eu ce caută şi are şanse să-şi găsească identitatea, eul personal, care în mişcare naşte mişcare. Societatea face mai mult decât “a poza” ceea ce “au pozat” şi “cum au pozat” alţii. Copilul are şansa de a-şi descoperii propriile lumini şi umbre printr-un efort propriu în urma căruia „criticul existenţial” este imposibil să nu descopere rezultate de valoare. Cu alte cuvinte, dacă societatea încearcă să producă indivizi mai buni prin crearea unei lumi mai bune, învăţarea novatoare, ca tendinţă şi preocupare a învăţământului, încearcă să producă o lume mai bună prin creşterea calităţii indivizilor.
De aceea rolul şcolii este de bază în dezvoltarea personalităţii cultivate într-o cultură naţională evoluată. Suntem deplin conştienţi de misiunea noastră, de dascăli, în progresul social, aşa cum au lucrat înaintaşii noştri, în acest sens.
Cultivarea limbii devine mai mult decât un înalt deziderat patriotic, aducând un plus calitativ în realizarea obiectivelor formative ale limbii şi literaturii române în cadrul învăţământului nostru contemporan. În consecinţă, tot ceea ce se efectuează în clasă la lecţiile de citire, scriere, dezvoltarea vorbirii, verificarea şi aprecierea lecturii suplimentare, trebuie să fie subordonat acestui scop. Pentru aceasta este necesar să se stabilească corelaţia funcţională între anumite tipuri de lecţie după conţinut – relaţie determinată obiectiv de caracterul de sistem al limbii. Interdependenţa compartimentelor limbii trebuie să se reflecte la clasă în corelarea cunoştinţelor de gramatică, ortografie, ortopedie, fonetică, vocabular, stilistică, pentru a înarma pe elevi cu deprinderi temeinice de folosire în bune condiţii a limbii noastre naţionale. (fragment)