Educarea emoțională a copiilor de vârstă școlară mică


Autor: prof. Cîrstoi Livia
Școala Gimnazială „G. E. Palade” , Buzău

Dezvoltarea socială si emoţională a copilului şcolar presupune învaţarea rolurilor sociale si a modalitaţii de interacţionare. La vârsta şcolară copilul reuşeşte să-şi exprime emoţiile si trăirile, are o gândire mai sofisticată şi începe să se compare cu alţi copii de aceeaşi vârstă. O relaţie pozitivă cu parinţii îl încurajează pe copil să se simtă în siguranţă pentru a se aventura în afara teritoriilor familiare – şcolarii mici sunt încrezatori, siguri de capacităţile lor.
În procesul învăţării şcolare trebuie să proiectăm şi să aplicăm acele strategii care să pună în mişcare simţurile şi mintea, să realizăm o învăţare formativ-creativă care presupune participarea conştientă atât a emiţătorilor cât şi a receptorilor.
Emoţiile traduc un specific al relaţiilor noastre cu un obiect sau o situaţie. Ele pot fi declanşate de o împrejurare reală sau imaginară. Intensitatea lor poate fi foarte variată: vagă, mijlocie şi foarte mare. Cele din urmă, numite şi emoţii şoc, sunt: frica, furia, tristeţea, disperarea ca formă acută a tristeţii şi bucuria. Alte emoţii, cum ar fi dezgustul, ruşinea, nemulţumirea, indignarea, simpatia, antipatia, speranţa, mila, satisfacţia, sfidarea, sunt cele cu care ne întâlnim foarte des în viaţa şcolară.
Un prim factor al dezvoltării afectelor ar fi “existenţa unor obstacole” ce apar spontan în primii ani de viaţă. Este situaţia în acele familii unde, existând un singur copil, părinţii consideră ca o datorie să îi satisfacă toate dorinţele, chiar dacă sunt conştienţi de faptul că unele nu sunt adecvate vârstei lui. Dezvoltarea afectelor este influenţată şi prin imitarea atitudinilor sau a emoţiilor celor din jur. Copilul imită cu uşurinţă pe cei adulţi, prima dată acasă, apoi la grădiniţă şi mai apoi la şcoală, unde au noi modele – învăţători, profesori, care povestindu-le ceva cu îmnsufleţire şi admiraţie, emoţia li se transmite şi şcolarilor. Desigur, aceste sugestii şi acte de imitaţie nu duc imediat la formarea unor sentimenete.
Cercetările psihologice demonstrează că afectivitatea, aşa cum se dezvoltă ea în copilărie, constituie un element hotărâtor în viaţa psihică a adultului de mai târziu. Negarea sau neglijarea afectivităţii copilului este o gravă greşeală. “Problemele” pot apărea odată cu venirea copiilor la şcoală.. Voi face câteva referiri la cei mai mici şcolari, având în vedere faptul că în acest an şcolar conduc colectivul clasei I. (fragment)