Studiu privind dezvoltarea gândirii preșcolarilor


Autor: prof. înv. preșcolar Huidu Claudia Mădălina
Grădinița cu P. P. „Vis de Copil”, Tg-Jiu

Gândirea preşcolarului prezintă elemente situativ-concrete, elemente animiste. El nu poate anticipa prea mult, gândirea lui se desfăşoară concomitent cu activitatea, ceea ce îl face să nu poată prevedea rezultatele acţiunilor sale.
Studiile şi cercetările întreprinse au evidenţiat cele mai semnificative caracteristici ale intelectului preşcolarului. Astfel, gândirea preşcolarului este preconceptuală sau cvasiconceptuală, ea operând cu o serie de con-structe care nu sunt nici noţiuni individuale, nici noţiuni generale. După vârsta de 3 ani, inteligenţa depăşeşte faza simbolică, trecând la un alt substadiu: al intuiţiei simple (4-5, ani) şi al intuiţiei articulate sau semioperaţional (între 5/6-7/8 ani); de la 4 la 7 ani asistăm la coordonarea treptată a raporturilor reprezentative, deci la o conceptualizare în creştere, care va conduce copilul, de la faza simbolică sau preconceptuală până în pragul operaţiilor. Gândirea intuitivă este în progres faţă de gândirea preconceptuală sau simbolică, deoarece ea se aplică nu „figurilor individuale” ci configurațiilor de ansamblu, rămânând orientată în sens unic.

Deşi intuiţia conduce la un rudiment de logică, o realizează sub forma reprezentărilor şi nu a operaţiilor mintale. Astfel, deşi “intuiţia articulată” se apropie de operaţie şi, ulterior, se transformă chiar în operaţie, rămâne rigidă şi ireversibilă, nefiind încă o „grupare” propriu-zisă. Asemenea „gândirii simbolice de ordin preconceptual” din care derivă direct, gândirea intuitivă continuă, într-un anumit sens, inteligenţa senzoriomotorie, ea fiind un fel de acţiune executată în gând”.
Caracterul situativ-concret al gândirii derivă din faptul că aceasta este „încărcată” de percepţii şi reprezentări, de elemente neesenţiale, sugestive. Copilul clasifică şi generalizează pe baza unor criterii situaţionale, impresioniste, funcţionale şi nu raţional logice. L.S. Vâgotski şi D. B. Elkonin au evidenţiat, prin experimentele efectuate, caracterul concret, intuitiv şi orientarea practică a gândirii. Piaget consideră gândirea copilului preşcolar ca fiind preoperatorie, ea rămânând tributară ireversibilităţii perceptive. Copilul nu este capabil să treacă de la aspectele de formă, culoare, sesizate pe cale perceptivă, la surprinderea unor raporturi de invarianţă, permanenţă, a ceea ce este constant şi identic în lucruri, fenomene, precum: conservarea substanţei, greutăţii, volumului.  (fragment)