Studiu de specialitate – Relația educator-elev, componentă importantă a procesului educațional


Autor: prof. Pătrașcu Elena Crenguța
Liceul Tehnologic I. C. Petrescu Stîlpeni – GPP Stîlpeni jud. Argeș

„A comunica” înseamnă a fi împreună cu cineva, a împărtăşi, a fi în comunicare de gând, de simţire, de acţiune. Această perspectivă de definire a comunicării admite o axiomă: comportamentul uman, în ansamblul său, îi este intrinsecă dimensiunea informaţională, comunicarea. A comunica, în cazul educatorului, al învăţătorului, al profesorului înseamnă cu mult mai mult decât a stăpâni cuvântul; omul şcolii este obligat să acţioneze ca un profesionist al comunicării.
Comunicarea este un proces în care sunt angajaţi reciproc emiţători şi receptori. Spre deosebire de comunicare, informarea presupune circulaţia informaţiei doar de la emiţător spre receptor. Comunicarea de tip educaţional presupune un proces interactiv în care educatorul este şi emiţător şi receptor, iar elevii sunt deopotrivă şi receptori şi emiţători de mesaje. Informarea poate fi o formă de comunicare ierarhică, prin care autoritatea exercită o presiune privilegiată asupra receptorilor. Educatorul care comunică cu elevii îşi asumă poziţia de relativă egalitate cu aceştia, schimbând mesaje reciproce.
Acţiunea educativă trebuie să ţină cont de o serie de principii fundamentale, cum ar fi:
Primul principiu al comunicării didactice este cel al accesibilităţii acesteia. Spre a fi eficientă, acţiunea de comunicare trebuie înţeleasă;
Un al doilea principiu de bază al acţiunii psihopedagogice se referă la necesitatea asigurării construirii unei învăţări cu înţeles. Procesul de predare-învăţare poate duce atât la achiziţii cu înţeles cât şi memorări mecanice;
Acţiunea educativă trebuie să aibă ca obiectiv prioritar posibilitatea ca elevii să realizeze achiziţii cu sens pentru ei şi prin ei înşişi, adică să fie capabili să înveţe. Prin urmare, trebuie acordată o atenţie specială învăţării de strategii cognitive, de planificare şi organizare a propriei activităţi de învăţare.
Învăţarea cu sens presupune modificarea schemelor de cunoaştere de care dispune elevul. Structura cognitivă a individului se formează ca un ansamblu de scheme de cunoaştere prin care se culeg informaţii ce pot fi organizate într-un grad mai mic sau mai mare şi, prin urmare, pot fi mai mult sau mai puţin adecvate realităţii;
Un ultim principiu postulează că învăţarea cu sens presupune efort, activitate cerebrară din partea elevului. Această activitate constă în stabilirea de legături multiple între conţinutul nou şi schemele de cunoaştere deja existente. Într-un cadru constructivist, această activitate se concepe ca un proces de natură fundamental internă, nu manipulatorie. (fragment)