Pregătirea pentru școală


Autor: prof. Pătrașcu Elena Crenguța
Liceul Tehnologic I. C. Petrescu Stîlpeni – GPP Stîlpeni jud. Argeș

Problema debutului şcolar reprezintă o preocupare atât pentru educatori, cât şi pentru părinţi. Concepută ca unul din obiectivele majore ale taxonomiei educaţionale, pregătirea pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o adaptare reciprocă, pe de o parte, a copilului la şcoală, pe de altă parte a şcolii la copil. Aceasta este optimă în condiţiile în care copilul este pregătit, atât sub aspect cognitiv, cât şi socio-afectiv.
La grădiniţă, preşcolarul se va integra şi adapta la activitatea de aici în funcţie de modelele pe care le foloseşte educatoarea, de felul cum îi stimulează interesul de a se implica în jocurile cu copiii, de ambianţa pe care o pregăteşte ca acesta să se simtă în grădiniţă în siguranţă şi să poată relaţiona. O adevărată educatoare este cea care iubeşte şi înţelege copilul, oferindu-i şanse egale şi ajutându-l să-şi rezolve nevoile şi trebuinţele, în funcţie de ritmul său propriu de dezvoltare şi de particularităţile sale individuale.
La grădiniţă, printr-o muncă sistematică a educatoarelor, copilul îşi dezvoltă aptitudinea de şcolaritate, care presupune existenţa unui ansamblu de calităţi, însuşiri în plan senzorio-motor, cognitiv, afectiv, motivaţional şi relaţional, care permit celui în cauză să facă faţă cerinţelor formulate în şcoală – însuşiri ce asigură desfăşurarea cu succes a activităţii şcolarului.
Cea mai importantă problemă legată de aptitudinea de şcolaritate este cea referitoare la capacităţile necesare preşcolarului de a se integra cu succes în clasa pregătitoare. Fiind o aptitudine specială, complexă, în competenţă relaţionează următorii factori: dezvoltarea fizică, întărirea sănătăţii, dezvoltarea motorie, complexă, pregătirea mâinii pentru scris, dezvoltarea intelectuală, formarea unor noţiuni, capacitatea de a înţelege fenomene simple, capacitatea perceptivă (de vorbire cursivă, de gândire logică, de memorare, atenţie şi imaginaţie, orientare în spaţiu), formarea unor deprinderi de muncă intelectuală.
Dezvoltarea socio-afectivă implică rezolvarea unor sarcini care necesită efort de voinţă şi atenţie, perseverenţă, cooperare cu alţii, subordonarea intereselor personale celor colective şi trezirea interesului pentru activitatea şcolară. (fragment)