Studiu de specialitate – Rolul gândirii critice în învățare


Autor: prof. Bâgu Corina
Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad

Gândirea critică este un proces susţinut prin limbaj şi aptitudini care permit o acţiune reflexivă şi susţinută de argumente. Ea este dependentă de mediu, context şi de situaţia în care se produce sub forma acţiunilor. Este reglată de componente afective şi cognitive, cum ar fi valorile, ideologia, interesele, raportul cu învăţarea şi atitudinile construite de individ în interrelaţie cu mediul. Astfel, prin gândirea critică se pune, dintr-o altă perspectivă, problema respectării particularităţilor psihoindividuale ale educabilului şi încurajarea auto- şi intercunoaşterii care au ca rezultat creşterea stimei de sine a copilului în mediul şcolar.
Drept urmare, gândirea critică poate fi definită ca sinteza dintre spiritul critic (atitudini) şi ansamblul capacităţilor unui individ.

Capacităţi caracteristice gândirii critice:
Focalizarea asupra unei probleme
Analiza argumentelor
Formularea şi rezolvarea problemelor
Evaluarea credibilităţii unei surse
Elaborarea şi evaluarea deducţiilor
Elaborarea şi evaluarea judecăţilor de valoare
Recunoaşterea presupoziţiilor
Interacţiunea cu ceilalţi prin prezentarea argumentelor
Atitudini caracteristice gândirii critice:
Interesul pentru enunţarea problemei sau poziţiei
Tendinţa de a căuta cauzele fenomenelor
Înclinaţia de a depune un efort constant pentru a fi bine informat
Utilizarea resurselor credibile
Tendinţa de a adopta o poziţie şi de a o modifica în funcţie de fapte şi raţionamente
Adoptarea unui demers ordonat
Tendinţa de a pune în aplicare capacităţile gândirii critice
Luare în considerare a sentimentelor celorlaltora, a nivelului de cunoştinţe şi a gradului lor de maturitate (fragment)