Studiu de specialitate – Particularități ale teoriilor de comunicare evidențiate în diverse interacțiuni verbale


Autor: prof. Budău Liliana
Colegiul ,,Henri Coandă”, Bacău

Pornim în demersul nostru analitic de la următorul fragment din romanul ,,Moromeții”, de Marin Preda:
– Ce mai faci, Moromete? Ai terminat, mă, de sapă?
– Da, am terminat… Tu mai ai, mă Bălosule?
– Am terminat şi eu. Mai aveam un petic dincoace în pământuri, mi l-au săpat ai lui Ţugurlan… Ce faci, Moromete, te-ai mai gândit? Îmi dai salcâmu-ăla?
– Dar Victor al tău… El nu mai iese la sapă, Bălosule?
– Păi de ce zici că nu vrei să mai dai, Moromete? Că vroiam să ţi-l plătesc…
– Să ţii minte că la noapte o să plouă. Dacă dă ploaia asta, o să fac o grămadă de grâu, Tudore!

Intenția noastră vizează identificarea caracteristicilor interacțiunii create într-un dialog literar precum și particularităţile teoriilor de comunicare ce stau la baza acestui tip de interațiune.
Exemplul propus spre analiză se înscrie în tipologia interacţiunii simetrice, schimbul verbal desfăşurându-se între doi vecini. Cadrul este neinstuţionalizat, ocazional, ceea ce face să nu existe constrângeri privind locul, timpul desfăşurării comunicării sau organizarea cadrului comunicativ. Interesantă este interacţiunea din punct de vedere al finalităţilor; dacă privim exemplul din perspectiva Modelului Speaking al lui Hymes, finalităţile sunt dublu definite: ca scop (încercarea de a-şi convinge vecinul să-şi vândă salcâmul) dar şi ca rezultat (care nu coincide în acest caz cu scopul propus).
Atitudinea participanţilor nu este deloc cooperantă, având în vedere faptul că nici una din maximele propuse de Grice nu sunt respectate, consecinţa fiind impresia că, la un moment dat, avem de-a face cu un dialog al surzilor. Competiţia în interacţiune este evidentă prin replicile vorbitorului Moromete, care nu sunt în acord cu subiectul abordat. Structura te-ai mai gândit, prin folosirea adverbului de continuitate, face trimitere la istoria interacţională (Fr.Jacques) care motivează competenţele strategice ale interlocutorilor.
Astfel, schimbul este iniţiat de Bălosu, tema de conversaţie este dezvăluită treptat, după ce vorbitorul se interesează asupra stării vecinului (Ce mai faci?), prin recurgerea la o mişcare în strategia interacţională, prin întrebarea de clarificare, urmărindu-se provocarea celuilalt (te-ai mai gândit?).
Răspunsul dat de interlocutor, sub forma unei ironii disimulate, în total dezacord cu cele întrebate (Dar Victor al tău… El nu mai iese la sapă, Bălosule?), constituie un act ameninţător pentru faţa pozitivă a locutorului Bălosu. Acesta reformulează întrebarea, adăugând beneficiile obţinute în schimbul vânzării (Că vroiam să ţi-l plătesc). Schimbul verbal evoluează în aceeaşi manieră ironică, disimulată (…la noapte o să plouă), act ameninţător pentru faţa pozitivă a partenerului de dialog. (fragment)