Autor: prof. Florentina-Georgiana Orza
Școala Gimnazială Nr. 1, Sighetul Marmației

Când pleacă luna-n altă parte
din ochii tăi răsare o scânteie de speranţă
şi zbori cu aripi de foc printre norii de piatră.
Te caut, te strig, te vreau tot mai aproape
să-mi topeşti o clipă inima de gheaţă.

Pe strada pustie m-ascund printre umbre
ce-neacă acum clipele de ieri,
cu dinţii îmi sfâşii zdreanţa ancenstrală-trupul.
Au devenit cenuşă ochii mei.

Alunec pe asfalt dintr-o parte în alta
precum argintul- viu, încă mă caut.
Mă simt ca un iluzionist
ce se joacă cu moartea.

Înconjurat de o linişte nebună
îmi duc sufletul pe targă,
tremurând în vântul ce-l smulge şi-l ridică
sub privirea ta palidă.

N-am să te rog
să mă uiţi vreodat`.
Sub umbră de nuc
mă voi gândi
la ce-a fost odat`.
Mă voi legăna
în lanţul amintirilor,
atinsă de mângâierea frunzelor
ce-apasă pe umerii goi,

pe sufletul gol,
pe trunchiul de copac-
asta a rămas
din ce-a fost odată,
făptură.

Gândul e umed de-atâtea ploi.

Buzele moi,
uscate de vânt
sau de gând,
aşteaptă s-atingă un burete.
Iluzii…

Un munte nu cade aşa uşor.
La pierderea lunii,
doar stelele plâng,
orfane printre nori.

Şoaptele umplu golul
acestui mister.

Palmele tale dezbracă
himera.