Limbile moderne și interdiciplinaritatea


Autor: prof. Condratov Irina
Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani

Se ştie că limba este consangvină cu cultura şi civilizaţia unui popor. De aceea,dintre disciplinile care se predau în şcoală, limbile moderne nu numai că permit ci şi impun abordarea interdisciplinară chiar şi din primii ani de studiu. Ea se aplică la nivel lexical mai precis la nivelul lexicului secundar,care reprezintă masa vocabularului, dar şi partea lui cea mai mobilă,un univers complex ce cuprinde toate limbajele de specialitate. O consultare mai superficială a manualelor actuale de limba franceză ne pune în faţă titluri precum ‘L’amie ordinateur’ (cl. aV-a); ‘La Physique-ça c’est serieux (cl. a VI-a); ”L’Écolo-Club des Pyrénées (cl. a VII-a) etc., care presupun însuşirea şi utilizarea unor termeni din domenii diverse: fizică, informatică,ecologie, muzică, presă,arhitectură.

Elevii studiază obiceiuri şi tradiţii, istorie şi geografie,informatică, redactează compuneri, referate şi/sau articole pe teme diverse, concept, reclame şi afişe, cântă în limbi străine… Se utilizează portofolii şi “mallettes pédagogiques”. Învăţământul asistat de calculator câştigă teren, indifferent de disciplina la care se aplică.
Sistemul actual de învăţământ stă sub semnul interdisciplinarităţii, ca şi secolul în care trăim. În licee, clasele bilingve, la care se studiază obilgatoriu un obiect într-o limbă străină(de obicei istorie şi geografie) sau secţiile de tip informatică – o limbă străină au devenit déjà destul de răspândite. În învăţământul superior, mai ales la facultăţile cu alt profil decât cel filologic (dar nu numai), la seminariile de limbă străină se studiază limbajul specific profilului facultăţii respective. Unele universităţi au şi secţii de drept sau de studii economice în limba engleză/franceză/germană.
Interdisciplinaritatea şi învăţarea diferenţiată, caracteristici esenţiale ale învăţământului actual, bazat pe principiile unei educaţii funcţionale, nu pot fi concepute fără cunoaşterea şi aplicarea teoriei inteligenţelor multiple (Howard, Gardner, 1985), pe care o vom sintetiza in cele ce urmează:
a)Inteligenţa nu este o însuşire ce poate fi pusă în evidenţă prin teste standard. Ea reprezintă capacitatea de a rezolva probleme şi de a realiza produse în situaţii concrete de viaţă, iar valorizarea sa depinde depinde de domeniul de manifestare. (fragment)