Condiționarea comunicării didactice de către afectivitatea și motivația elevului cu deficiențe


Autor: prof. înv. preșcolar Buzenchi Lucica
Grădinița P. P. „Amicii” Constanța

Comunicarea didactică reprezintă o formă particulară a comunicării pedagogice sau educaţionale. Din punctul de vedere al educaţiei, comunicarea didactică constituie baza procesului de transmitere-însuşire a informaţiilor în cadrul instituţionalizat al şcolii şi se desfăşoară cu precădere între parteneri cu roluri determinate – cadre didactice, elevi etc.
Fiind o formă a comunicării umane, comunicarea didactică presupune o interacţiune de tip cooperant; acţiunea didactică, înţeleasă ca proces de comunicare, are în vedere atât conţinutul transmis, cât şi modalitatea prin care se realizează transmiterea lui, în funcţie de particularităţile specifice elevilor.

Comunicarea didactică în clasa de elevi are specificul său, determinat de cadrul instituţional în care se desfăşoară. Efectul comunicării didactice este puternic condiţionat de factorii de ordin motivaţional, de măsura în care elevul este atras, interesat, satisfăcut de ceea ce face, de faptul dacă este acceptat şi sprijinit de cei din jur, dacă la finalul activităţii lui se bucură de atenţie, apreciere, premiere din partea celor din jur. De aceea, stimularea motivaţională prin intermediul comunicării trebuie urmărită în toate activităţile desfăşurate cu elevii, în mod deosebit la elevii cu dizabilităţi, pentru a asigura dezvoltarea acestora.
Cadrul didactic trebuie să dovedească o deosebită răbdare, cât mai multă înţelegere, să empatizeze constant cu elevii cu deficienţe; se doreşte o cât mai bună cooperare, ştiut fiind faptul că întotdeauna cooperarea generează cooperare. Sunt binevenite o voce şi o privire blânde, o cât mai clară şi simplă formulare a cerinţelor, un ritm mai rar al cuvintelor, al propoziţiilor şi frazelor, un limbaj verbal şi nonverbal de susţinere, de acceptare, o atitudine de încurajare a reuşitelor, a comportamentelor bune, constructive, cooperante. (fragment)