Complementaritatea metodelor tradiționale și alternative de evaluare în învățământul preșcolar


Autor: prof. înv. preșcolar Leaua Laura
GPN Puieștii de Jos, jud. Buzău

La ora actuală se tinde spre o evaluare complexă, realizată prin intermediul unei metodologii complexe şi a unui instrumentar diversificat.
Astfel, s-a extins gama metodelor de evaluare folosite de cadrele didactice, vorbindu-se insistent despre complementaritatea metodelor tradiţionale (evaluări orale, evaluări scrise, evaluări practice) cu altele noi, moderne (portofoliul, proiectul, investigaţia, studiul de caz, metoda R.A.I, evaluarea cu ajutorul calculatorului), ce reprezintă de fapt alternative în contextul educaţional actual, când se cere cu insistenţă deplasarea accentului de la evaluarea produselor învăţării la evaluarea proceselor cognitive ale copilului în timpul activităţii de învăţare.
Metodele alternative de evaluare completează metodele tradiţionale de evaluare, datorită valenţelor formative relevate prin:

Oportunitatea creată cadrului didactic de a obţine noi şi importante informaţii asupra nivelului pregătirii preşcolarilor, pe baza lor, educatorul fundamentează judecata de valoare pe care o exprimă printr-o apreciere cât mai obiectivă a performanţelor copiilor;
Exersarea abilităţilor practic-aplicative ale preşcolarilor, asigură o mai bună clasificare conceptuală şi integratoare în sistemul noţional a cunoştinţelor asimilate, care astfel, devin operaţionale;
Asigurarea unui demers interactiv al actului de predare-învăţare, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare preşcolar, valorificarea şi stimularea potenţialului creativ şi originalitatea acestuia;
Actualizarea permanentă a imaginii asupra performanţelor copiilor în raport cu abilităţile şi capacităţile pe care le deţin;
Posibilitatea preşcolarului de a arăta ce ştie şi, mai ales, ce ştie să facă, într-o varietate de contexte şi situaţii.
Problematica complementarităţilor metodelor de evaluare rămâne deschisă, putând fi continuu îmbunătăţită şi diversificată. Scopul comun, de care trebuie să se tină cont, este cel de dezvoltare a capacităţii de autoevaluare la preşcolari, concomitent cu shimbarea viziunii asupra rolului evaluării, cel de ameliorare şi corectare mai mult decât cel de sancţionare. Transmiterea de informaţii nu trebuie să devină un scop în sine, ci să rămână o ofertă de stimulare şi de diferenţiere a propriilor structuri cognitive.
Calitatea presupune mişcare şi de aceea evaluarea nu trebuie să se rezume doar la un singur instrument, ci să se refere la o serie de tehnici cât mai diverse, incluzând şi procese negociative. Lipsa alternativelor creează rutină, conformism şi nu duce la completa dezvoltare a personalităţii, unul din obiectivele majore ale şcolii româneşti. Este recunoscut faptul că o complementaritate a metodelor de evaluare constituie o alternativă care îmbogăţeste practica evaluativă evitând rutina şi monotonia. (fragment)