Învățând să înveți pe altul!


Autor: prof. Ciupitu Elena- Claudia
-un mereu debutant în învățare-

Sunt la început!
Cu paşi mărunţi, nesiguri, instabili cu aproximativ şapte ani în urmă, pe când trebuia să aleg un liceu pe care să-l urmez, pe când nici nu ştiam bine ce înseamnă acest cuvânt, liceu, şi ce doreşte Bacovia să spună prin binecunoscuta sintagmă „cimitir al tinereţii mele”, cu o voinţă mai mult externă decât internă, am ales Liceul Pedagogic „C. Negri” din Galaţi.
Nu cu mult mai târziu am aflat ce înseamnă un liceu şi mai ales, ce înseamnă acel cuvânt ce-l însoţea, pedagogic. Definiţia pedagogiei m-a urmărit până la sfârşitul celor patru clase de liceu. Mi se întipărise în minte, în suflet, în ochi, pe mână astfel încât am ajuns s-o scriu în toate examenele ce au urmat, pe toate foile de „admitere” pentru că un drum aveam şi acela era sigur: „Să învăţ a-i învăţa pe alţii!”
Anii au trecut şi o dată cu ei şi siguranţa drumului meu ce m-a făcut nu cu mult timp în urmă să calc pentru prima dată într-o şcoală cu alt rol decât cel de „ucenic”, cu rolul de „învăţător”. Ştiam că o dată cu primirea acestui statut, va trebui să-l merit cu prisosinţă, că va trebui să învăţ mai mult decât am învăţat vreodată ca ucenic. Ştiam că odată cu rolul de profesor va trebui să învăţ mai mult decât un elev al meu.
Gândurile mi s-au năucit de teamă doar în faţa acestui cuvânt – „profesor”! Şi nu mai era teama pornită din respectul cu care stăteam în faţa unui profesor, nu mai era teama pornită din prea multă preţuire faţă de cel care îmi este profesor, nu mai era nici măcar teama cu care îmi stătea „neştiinţa” în faţa „atotcunoaşterii” , aşa cum o consideram atunci şi o considerăm toţi la acea vârstă fragedă. Era teama de a fi privită eu de cealaltă parte a baricadei, era teama de schimbare a taberei, teama de dezertare dintr-o „funcţie” pentru o alta necunoscută, era teama neputinţei ridicării mele la acel rang, teama de neştiinţa mea în faţa cunoaşterii elevilor…

Alături de acestea şi alte gânduri deşarte îmi fulgerau prin minte…”Predestinare, ani de învăţat, atâţia ani de practicare a acestei meserii, atâtea proiecte susţinute, atâţia profesori ce mi-au îndrumat paşii, atâtea clipe oferite pentru învăţarea acestei meserii, nu ştiu să fac altceva…trebuie să pot!” și… mă încurajam singură! (fragment)