Credința ortodoxă – comoară de neprețuit


Autor: prof. Copăcescu Simona Elena
Colegiul Național „Elena Cuza”- Craiova, jud. Dolj

Credința noastră strămoșească a avut același ecou de la începuturi și până azi, în istoria de aproape două mii de ani a neamului. Semnele și caracteristicile ei, presărate în toată această istorie, stau la dispoziția oricui ar dori, cu bună credință, să le cerceteze. Ele stau mărturie că am păstrat învățătura și tradiția creștină așa cum le-am primit de la început. Credința creștină este cel mai puternic element al identității istorice a românilor. O tradiție puternic prezentă în elementele pentru posteritate – limba, obiceiurile, toponimele – arată că Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost propovăduită pentru prima dată în ținuturile noastre chiar de către un Apostol al Domnului, Sfântul Andrei.
Mărturiile vieții creștine pe întreg ținutul românesc nu încetează până în vremurile în care apar primele monumente medievale. Ce vom zice de bisericile și mănăstirile din nordul Moldovei, în care poți simți pulsul vieții de acum cinci sau șase secole, de bisericile de lemn din Maramureș, de bisericile domnești și de mănăstirile din Muntenia și Oltenia, de crucile din cimitir sau din toată țara?
Pentru români, credința în Dumnezeu, închinat în Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, a însemnat întotdeauna sfânta biserică, ce s-a înălțat în fiecare sat și oraș, străjuită de turle și de sfânta cruce; clopotul ce ne cheamă la slujbă; Sfânta Liturghie, săvârșită duminica și în zile de sărbătoare de episcopi, preoți și diaconi; sfinții din calendar, ce mijlocesc rugându-se pentru noi; mânăstirile de călugări și maici; icoana și candelele din casă, așezate spre răsărit; rânduielile legate de Taina Sfântului Botez, a Cununiei, a Spovedaniei, a Maslului; slujba înmormântării. Toate acestea și încă multe altele, au constituit viața noastră creștinească și legea noastră strămoșească, adică felul în care noi, românii, ne-am trăit credința în Dumnezeu. Credința cea adevărată se manifestă în toate aceste acte de viață și în toate domeniile vieții omului.
De aceea, pentru un creștin ortodox, credința în Dumnezeu nu este ceva ce se poate trăi după mintea fiecăruia, ci după cum a învățat Mântuitorul și ne-au lăsat Sfinții Apostoli, după cum e rânduit de biserică prin Sfinții Părinți. Nu omul este măsura credinței și judecătorul adevărului credinței, ci Hristos și rânduiala bisericii. Departe de a se simți constrâns și lipsit de libertate în această rânduială ortodoxă, creștinul s-a simțit în siguranță, iar cel care s-a lepădat de Hristos, s-a simțit ca umblând pe nisipuri mișcătoare. (fragment)