”Cel mai iubit dintre pământeni” – un „roman total”


Autor: prof. Grada Gina-Flavia
Colegiul „Csiky Gergely” Arad

Cel mai iubit dintre pământeni poate definit caun „roman total”. Nu „roman fluviu”, unde desfăşurarea este orizontală şi cronologia întinsă, şi nici „roman ciclic”, unde temele şi destinele se înşiră ca mărgelele pe aţă, ci „roman total”: romanul unui destin care asumă o istorie, romanul unei istorii care trăieşte printr-un destin.
Romanul, prin numărul mare de idei pe care le pune în discuţie, poate fi socotit un roman „intelectual”. Mediaţia devine formă a epicului (un epic al intelectului), noţiunile de fericire, iubire, existenţă, autoritate, putere, familie trec prin mintea unor indivizi care excită profesiuni intelectuale şi fac din speculaţie bucuria existenţei lor.
Această latură este puternică şi seducătoare , totuşi. Romanul lui Preda tinde să fie mai mult decât atât. El îşi asumă problemele mari ale unei istorii complicate, personajul central trece prin mai multe medii sociale şi, direct sau indirect, trăieşte evenimentele importante ale epocii. Cel mai iubit dintre pământeni este, negreşit, şi un roman politic, cel mai substanţial, cel mai curajos, ce s-a scris la noi în anii ´80, una dintre notele dominante ale cărţii fiind manifestarea politicului în existenţa individului.
Romanul lui Preda este unul vast, arborescent prin realismul lui fundamental, roman profund, ieşit dintr-o gândire matură, decisă să înfăţişeze fără cruţare adevărurile unei epoci, fapt esenţial într-un roman unde ficţiunea se însoţeşte cu o istorie relativ recentă şi, deci, verificabilă. Trebuie spus că Marin Preda câştigă acest dificil pariu: impresia de autenticitate în confesiune este, de la început, izbitoare. Istoria nu este nici înfrumuseţată, nici mult colorată, ci este, printr-un efort de analiză, înţeleasă şi înfăţişată din unghiul unui destin uman.
Romanul are mai multe nivele şi trecerea de la unul la altul (de la romanul politic la cel sentimental, de exemplu) se face în mod firesc. Un intelectual, filosoful Victor Petrini, este închis pentru o faptă pe care nu o aflăm decât la sfârşit, după ce biografia personajului este povestită de el însuşi. Un roman aşadar narat la persoana I, romanul unei existenţe asumate în totalitate.
Victor Petrini este unul dintre acele personaje ale căror destine se schimbă sub impactul istoriei: cariera lui care promitea să devină una strălucită este curmată de suspiciunile şi excesele regimului comunist. Pentru a-şi recâştiga statutul, el trebuie să parcurgă o ierarhie a funcţiilor începând cu cea mai de jos, munca la deratizare, apoi cu munca în uzină, la strung, apoi contabilitatea, iar, în final, reintră în învăţământ, ca profesor de franceză – un post modest, dar care se apropie totuşi de pregătirea lui profesională. (fragment)