Studiu de specialitate – Modalități de realizare a analizei psihologice în ,,Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu


Autor: prof. Catrinu Ionela-Ramona
Școala Gimnazială ,,Nicolae Crețulescu”, Leordeni, Argeș

Cu Pădurea Spânzuraților, Liviu Rebreanu s-a dovedit un analist dintre cei mai pătrunzători ai unui caz de conștiință- virtute anunțată încă din nuvela Ițic Ștrul dezertor, unde stările sufletești ale celor doi militari: caporalul Ghioagă și soldatul Ițic, pe care cel dintâi a primit ordin să-l împuște în taină, în adâncul pădurii, dar pe care îl face scăpat, sunt detectate cu o finețe în care identificăm talentul său.
Prin acest roman se face un pas remarcabil în direcția modernizării romanului psihologic. Pădurea Spânzuraților este primul roman psihologic în adevăratul sens al cuvântului ce continuă drumul deschis de I.L.Caragiale prin nuvelele sale: În vreme de război, Păcat, O făclie de Paște și de I. Slavici prin Moara cu noroc și Mara.
Drama lui Apostol Bologa este declanșată de criza psihologică, personajul apare ca subiect trăitor și observator al propriilor stări de conștiință și subconștiință obsesivă. Eroul își trăiește sentimentele, incertitudinile, surescitările- dar tot el observă aceste procese și manifestări, le verbalizează printr-o autoanaliză psihologică.
G. Călinescu considera Pădurea Spânzuraților ,,un roman psihologic, monografia incertitudinii chinuitoare în afară de orice considerații politice’’. Modernitatea lui Liviu Rebreanu constă în analiza unor viziuni profunde și complicate ale adâncurilor opace și greu sondabile ale sufletului.
Liviu Rebreanu cultivă arta contrapunctului psihologic ce conferă conținut surprizei de natură dramatică. Astfel, în momentul când o anumită intenție este pe cale de a se înfăptui, brusc intervine un fapt din afară care, nu numai că îndreaptă acțiunea pe alt drum dar, în același timp obligă pe erou să înfăptuiască acte opuse acestei intenții.
Apostol Bologa, ca personaj literar este conceput de Rebreanu în cea mai modernă viziune. Prin psihanaliză a impus o imagine, în straturi suprapuse, a psihicului individual spre forme psihice colective (cele trei straturi ,,sinele”, ,,eul”, ,, supraeul”).
Obsesia se instalează în inconștientul personajului principal o dată cu asistarea la scena spânzurării cehului Svoboda: în momentul morții o lumină mare i se răspândește pe figură și ,,cu privirea lucitoare, cu fața slabă și luminată, părea că vrea să vestească oamenilor o izbândă mare…”. Cu toate acestea , obsesia determinantă nu este cea legată de privirea sfidătoare a condamnatului Svoboda, ci de vocea interioară, surdă a tatălui, Iosif Bologa, ascunsă în sufletul său ,,să năzuiești mereu a dobândi stima oamenilor, și mai ales a ta însuți. De aceea, sufletul tău să fie întotdeauna ca gândul, gândul cu vorba și vorba cu fapta, căci numai astfel vei obține un echilibru statornic între lumea ta și lumea din afară. Ca bărbat să-ți faci datoria și să nu uiți niciodată că ești român!” (fragment)