Studiu de specialitate – Lectura – un joc firesc


Autor: prof. Camelia Maria Vesa
Școala Gimnazială „Teodor Murășanu”, Turda

“Lectura este, pentru omul modern, un viciu sau o osândă. Citim ca să trecem examenele, să ne informăm sau citim din profesiune. Mă gândesc însă că lectura ar putea implica și funcții mai nobile, adică mai firești.” (Mircea Eliade)
Lectura este un exerciţiu complex care poate fi privit din perspective variate ca acumulare de informaţii, desfătare a cunoaşterii, îmbogăţire a experienţei sau ca act de comunicare în care cititorul este un element important în recrearea textului. Nu întâmplător, aceasta este asociată cu un “exerciţiu”. Lectura antrenează mintea şi sufletul. Citind, lectorul produce text în încercarea de configurare a sensului. În perioada şcolară, lectura este un exerciţiu necesar pentru că şi “terenul” este unul “fertil”. Muncim cu suflete şi minţi în formare, iar lectura modelează cel mai bine personalitatea şcolarului. Valoarea literaturii constă în formarea unor viziuni asupra lumii şi în dezvoltarea creativităţii, contribuind, nu în ultimul rând, la o maturizare efectivă a individului.
Însă această activitate duală (citesc pe altul și mă descopăr în timp ce citesc), trebuie raportată şi adaptată la diverse segmente de vârstă. O problemă cu care se confruntă deopotrivă dascălii şi elevii zilelor noastre este pierderea interesului pentru lectură, în detrimentul unor activităţi mult mai antrenante cum ar fi televizorul, internetul sau jocurile pe calculator. Elevul de gimnaziu, dacă ar fi să ne luăm după clasificarea vârstelor cititorului după Appelyard, se încadrează undeva între cititorul erou/eroină și cititorul ca gânditor. Prima categorie cuprinde cititorii de povești pline de aventuri și de suspans care se regăsesc în eroii ficționali. Cealaltă categorie îi privește pe adolescenți, lectorii tineri care abia încep să interiorizeze lumea în care se află și caută, sub un permanent asalt al lucrurilor noi, să stabilescă o conștiință mai puternică a identității proprii. Este o vârstă “între”, destul de capricioasă, când adolescentul se închide în sine, considerându-se, în cele mai multe cazuri, neînțeles de cei din jur.

Poveştile de aventuri sunt preferate deoarece, prin stilul lor, ele depăşesc oarecum fantasticul exagerat al basmelor şi asigură o punte de legătură cu realitatea. Ele captează prin ritmul alert al evenimentelor neaşteptate, surprinzătoare. Cititorii poveştilor de aventuri se regăsesc în aventurieri sau îşi proiectează dorinţele prin intermediul lor, devenind astfel savanţi, exploratori la Polul Nord sau spre centrul pământului, marinari pricepuţi, inventatori. (fragment)